Am scris prefata cartii lui Dinu. V-o prezint.
„In acesti ultimi ani orfani de Dumnezeu, fotbalul s-a umplut de neopropagandisti si de milionari cu maruntis sub frunti. Cand fotbalul nostru a dat semne ca se va zdrentui pana la ecorseu, Cornel Dinu s-a tras catre scris. Schimbul sau transferul, cum vreti sa-l considerati, nu a fost echitabil. Scrisul nu a avut de suferit cand unii ziaristi au devenit functionari la federatie. Dar fotbalul romanesc e cea mai mocirloasa toamna de cand s-a desfrunzit de Cornel Dinu.
De la carte la carte (aceasta-i a treia), Dinu e mai scriitor. Zideste mai temeinic, are substanta, dozaj, coerenta, ispiteste si irita. Pe teren, Dinu a fost cel mai ofensiv fundas roman – a inscris sapte goluri pentru echipa nationala – intr-o perioada in care jucatorii cu atributii defensive franau din calcaie daca se trezeau dincolo de centrul terenului. In virajele facute deasupra hartiei, pilotul Dinu (in avion ii place sa stea in carlinga) e la fel ca pe iarba stadioanelor. Navaleste printre amintiri, scrie coplesitor despre patru ani (1990 – 1993) din viata sa, ne plimba prin lumea lui de miere, sange, fum, desfatari si revanse. In caramida asta de hartie (568 de pagini) gasim splendori si turpitudini din geografia ranita a Balcanilor, gasim farmecul si zumzetul napoletan prelingandu-se ca un fluviu de lamaie si ulei de masline prin tot sudul Italiei, gasim stancile albe (Les Calanques) eternizate in azurul Mediteranei, si Fecioara de Aur de pe Notre- Dame de la Garde, care incoroneaza Marsilia si poate fi vazuta din orice punct al orasului invapaiat si tentacular.
Cat despre personajele din „Misterele lui Mister” – eu DISPRETUIESC JUMATATE DINTRE OAMENII PE CARE DINU II LAUDA SI IUBESC UN SFERT DINTRE CEI PE CARE II FOARFECA. Pentru cititor, insa, tot ce conteaza e ca va avea in mana o carte buna, cu adevarat buna si vie, o poveste frumoasa, din paginile careia mai curge si sange. Si lumina veiozei e sangerie, uneori. Dar cele mai dulci lecturi le avem langa abajurul inaltat pe noptiera. Cartea se termina abrupt, cu episodul Kosice, cu debarcarea lui Dinu de la nationala. Mai tineti minte ce spunea Zorba, balcanicul Zorba, dupa ce i-a cazut constructia? <<Ce prabusire mareata!>> Ce urat s-a terminat la Kosice! Dar cu cata maretie descrie Dinu turneul premergator, din America de Sud! Asa e el – maret si cand zboara, si cand se scufunda. Procuroru’ nu cunoaste potecile domesticite.”
Asta a fost prefata. Urmeaza mini-mini-minicronica. Dinu ne face pe toti ciorditori, jigodii, betivi, securisti, curve, urati, grasi, iar el e Fat – Frumos. Mi se pare corect. Multumim, Sfantule! Flageleaza-ne, Cornele, flageleaza-ne, fiindca ai tot dreptul! Te-ai sacrificat pentru noi. Cum dracu’ ai putut sa ne suporti atatia ani? Martirul sarb din Stefan cel Mare ne da si lectii de agatat gagici. Inca o data, multumim, Cornele! Daca nu erai matale sa ne inveti, noi ramaneam nefu. Cartea contine si o premiera in istoria tiparulului. Fraierul care a scris prefata e ironizat „la interior”. Absolut firesc. Iar episodul Marseille si Bernard Tapie – o bouillabaisse de vis, ca la mama ei. L-am rugat pe dragul meu prieten Dinu sa se incuie bine in casa, noaptea. Ca si Procuroru’, eu am valente halucinant – fabulatorii. Si mi-e teama sa nu trimita Tapie doi ingerasi corsicani, ca sa faca nani cu nea Cornel.
