AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisBelea mare! Monica Macovei a ratat transferul in Bulgaria

Belea mare! Monica Macovei a ratat transferul in Bulgaria

Gingasa Monica Macovei: „Am fost intrebata daca as accepta sa devin ministru al Justitiei in Bulgaria si am spus «da», dar nimeni nu a venit sa ma caute!”. Ce oameni lipsiti de bun gust!

Draga Monica, ai simtit tu ca se termina marfa din Patrie? Vrei sa creasca si copiii bulgarilor fara tati? „Da, pentru ca acei tati erau hoti!”. Impresionant! La Premii Nobel stam nasol, dar suntem campioni olimpici la eroi si justitiari. Acum pe serioaselea, stii ce ar trebui sa faci tu, Monico? Sa-i multumesti lui Dumnezeu, sa te tavalesti la ore fixe, ca musulmanii, pe motiv ca bagabontii din politica noastra sunt buni doar de gura. Bulgarii te-ar invita intr-o excursie in munti si nu stiu cum te-ai mai intoarce de acolo. Ramai, fato, acasa, ca aici esti mai mult decat prim-ministru, ministru de Justitie si presedinte (oricum n-avem) la un loc!

Tu esti sefa tuturor televiziilor, ne facem programul de munca si de masa dupa tezele tale excelent primite de uimitii de la Bruxelles. La mic dejun, breaking news cu descinderile incepute inca din zori, la pranz, niste condamnari definitive, iar la cina, in prime-time, dieta cu un politician in catuse. 24 de ore, subtireanu! Prescolarii stiu si ei ce urmeaza dupa 24 de ore. Au invatat cu tine numaratoarea, lunile anului, chiar si anotimpurile. Dupa 24 de ore, 29 de zile, uraaaa! Iar anii n-au niciun haz daca nu sunt cu executare. Sau vacantele, ce dracu’ de vacanta e aia fara control judiciar? Cand vor sa-si pedepseasca plozii, parintii nu-i mai pun la colt. Refuza sa-i duca in parc, adica ii lasa in arest la domiciliu. „L-au remaniat” (asa se exprima analfabetii din presa) si pe Mos Craciun. De ce sa-ti mai imbraci cumnatul sau vecinul intr-o mantie rosie? Vine direct mascatul si-l cauta pe mucos in pampers, fiindca tac’su, banditul, ascunde documente, distruge probe. De invidie, Baba Cloanta a demisionat din basme!

Monica, data viitoare cand vrei sa te transferi ca Ronaldo, cauta-ti o tara mai ingaduitoare! Liechtenstein, de exemplu. Eu am bifat-o. Dinspre Elvetia, treci un pod si toata tara se intinde cat de la Universitate la Piata Romana. Sus e o cetate, iar la poalele muntelui cateva magazine, restaurante si banci, multe banci. Incearca sa intri intr-o banca si sa-i certi pe nesimporcii aia. Ei n-or sa te primeasca, dar tu persevereaza! Si ia-ti si propagandistii cu tine, inclusiv pe tarcovnicul ala barbos din Ardeal! Vai, vai, vai, ce ticalos sunt! Am aparat coruptii! Dar promit sa ma indrept. Lasa-ma sa ma reeduc la redactie, Monica, fiindca am o fetita acasa si tu esti umanista, ai reformat (mamaaaa!) Justitia pentru a aduce pacatosii pe calea cea buna. Am vazut, ne-ai convins. Ne mai convingi mult? „Pana nu mai ramane piatra pe piatra!”. Inaltator! Sa piara tot, tot, tot! Asta-i Boicotul Istoriei, nu prostiile lui Lucian Blaga! Lucian, Monico, nu Vasile! Cum, se pregateste si Vasile?

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.133 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger