Brazilia, Brazilia, a fost zdrobita Brazilia, ce rusine in Brazilia, ce surpriza in Brazilia, ce a fost Brazilia si ce a ajuns Brazilia!
Si tot asa, lamentatie si stupoare. Brrrr, mai terminati cu Brazilia voastra, care si-a pierdut specificul national! Trimitand in teren 11 badigarzi, Scolari a incercat sa marsaluiasca si a auzit mars afara, travestita ordinara!
Nu cumva partida Brazilia-Germania a avut si o invingatoare? Dar despre Germania de ce nu vorbim? Iar cand o facem, rulam clisee — munca, temeinicie, panzere. E comod sa spui ca Brazilia fotbalistica se ocupa, de aproape 100 de ani, cu Arta, iar nemtii sunt robi. Arta inseamna mai mult decat lirismul gratuitatii, adica ratarea cu statuie. Brazilia lui Socrates si a lui Zico, din Spania ’82, Barcelona lui Messi, de acum doi-trei ani, Argentina lui Maradona, din Mexic ’86 n-au reusit atatea un-doi-uri in careul advers cate a facut Germania in primele 30 de minute ale meciului cu Brazilia. Dar nemtii nu sunt artisti! Nu sunt, sigur ca nu sunt, daca intelegem prin arta sminteala si smiorcaiala. Filozofia fotbalistica a brazilienilor e una de cocalari. Cand inving, transmit un mesaj de tipul „om fi noi prapaditi, dar am umilit toti bogatii Planetei”, iar cand pierd dau drumul la sinucideri si la vandalism. Nemtii se ridica nu numai cand iau bataie. Se ridica si se rafineaza si cand castiga. Intotdeauna mai gasesc ceva de adaugat si de slefuit. Si cand le iese lucrarea, nu invoca teatral Cerul si nu se lauda „gata, taticule, ia capodopera!”. In momentele de triumf se considera doar niste mesteri si nu pretind sa fie tamaiati — „oooo, maestrilor, sunteti geniali!”
