AcasăEditorialRazvan Ioan Boanchis"Americanii, acești ruși cu bani"

„Americanii, acești ruși cu bani”

Grija televiziilor noastre față de alegerile din America este înduioșătoare. La fel de preocupați sunt americanii de alegerile noastre de pe 6 decembrie.

În 1947, când Mihai Ralea (intelectual fin și întorcător de meserie, penețist și socialist, om de casă și pentru Carol al II-lea, și pentru Petru Groza) și-a prezentat hârtiile de acreditare la Legația Română din Washington, președintele Truman a fost delicios. Ce mi-e Truman, ce mi-e Trump, ce mi-e Biden, ce mi-e… mă opresc aici cu calamburul, fiindcă aș coborî periculos de mult. Truman l-a întrebat pe Ralea „ce mai e prin țara voastră, se mai bat dacii și romanii?” În cartea „Disciplina dezordinii”, Titus Popovici scrie că, înaintea întâlnirii cu Mihai Ralea, biroul de presă de la Casa Albă „i-a înmânat lui Truman o notă – half a file – în care, dintr-o ușoară neglijență, nu s-a precizat și timpul când avusese loc respectivul război”.

Titus Popovici a fost membru C.C al PCR, romancier precoce, văzut ca urmașul lui Petru Dumitriu, și cel mai bun scenarist al cinematografiei noastre – „Pădurea spânzuraților”, „Columna”, „Cu mâinile curate”, „Ultimul Cartuș”, „Actorul și sălbaticii”, „Operațiunea Monstrul”, „Secretul lui Bachus”. Când faceți glume cu replici împrumutate din filme, nu citați din Sergiu Nicolăescu, Toma Caragiu și Ștefan Mihăilescu – Brăila, ci din Titus Popovici.

Potrivit lui Titus Popovici, „americanii sunt niște ruși cu bani”. Dar și când au dat rușii de bani! Oligarhii ruși din anii ’90 seamănă cu Trump. Iar Biden zici că-i Ion Iliescu școlit peste gârlă. Biden e activist politic din 1973. De 47 de ani. În 1990, Iliescu avea 60 de ani și o experiență politică de vreo 45 de ani, fiindcă o luase de mic, exact ca Nicolae Ceaușescu.

Vorbim despre SUA și Rusia, dar uităm de China, de Covid și așa mai departe. Tot Titus Popovici povestește că, în 1970, când Ceaușescu a vizitat China, „Mao l-a umilit prin atitudinea lui de Buda viu, care din înălțimea secolelor se uită la foiala furnicilor barbare. La primire, Mao, stând într-un fotoliu de nuiele, cu o scuipătoare la picioare, i-a recitat lui Ceaușescu o poezie”. E mai jos.

„Dacă imperialiștii americani și lacheii lor sovietici
vor ataca China
noi vom saluta acest lucru!
Dacă imperialiștii americani și lacheii lor sovietici
vor ocupa orașele noastre cunoscute și necunoscute
noi vom saluta acest lucru!
Dacă imperialiștii americani și lacheii lor sovietici
își vor da mâna pe Yangtze
noi vom saluta acest lucru!
PENTRU CĂ ÎN JUR VOM FI NOI!”

Un important punct de reper al  fluviului Yangtze este Podul Wuhan. Când era ca Trump și Biden, adică sărit bine de 70 de ani, Mao a înotat câțiva kilometri în Yangtze.

Am scris toate astea așa, ca să mai râdem de neomarxiști. „Cel mai greu lucru pentru un marxist este să prevadă trecutul” – aforism din timpul Războiului Rece.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.023 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger