AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisAdrian Paunescu, "poet de inima si de stadioane"

Adrian Paunescu, „poet de inima si de stadioane”

Pe 5 noiembrie se aduna niste ani, multi, intotdeauna prea multi, de la moartea lui Adrian Paunescu. Dusmanii pe care i-a avut in timpul vietii au fost mai generosi si mai drepti decat detractorii postmortem. Eugen Barbu, dusmanul lui de cursa lunga (vreo 20 de ani a durat meciul), scria ca „urasc tot la acest poet, mai putin poezia lui.”

Dusmanii de dupa moarte au vrut sa-i darame statuia din Parcul Gradina Icoanei si l-au facut bolsevic pe un antisovietic violent si proamerican ostentativ – „Cenaclul Flacara” a fost o forma valaha de flower power, dupa ce Paunescu  a avut o bursa de un an in SUA, la inceputul anilor ’70. El a dat pinteni nationalismului ceausist, asta asa e, dar nu poti sa-l faci bolsevic pe fiul unui detinut politic din anii 50.

Acum, cand scriu, am in fata un album scos in 2013, la editura „Semne”, la 70 de ani de la nasterea poetului. Cartea cuprinde dedicatii primite pe carti, marturii si fotografii inedite, ganduri puse pe hartie de prieteni si de inamici ai poetului. Fiind vorba despre oameni talentati (unii dintre ei avand detenta lui Paunescu), nu conteaza, nu mai conteaza in ce tabere erau, in anii ’70 – ’80, Nichita Stanescu sau Mircea Dinescu, Ovidiu Ioanitoaia sau Ilie Balaci. Mi-a placut cum l-a numit cineva – „poet de inima si de stadioane”. Da, era un poet de performanta. Versuri mari, compromisuri mari. Va prezint o dedicatie pe o carte a lui Mircea Dinescu si fragmente dintr-o poezie de Nichita Stanescu. „Marelui poet Adrian Paunescu, care a avut grija de mine cand eram <<mic>> si care m-a uitat cand am incercat si eu sa devin <<mare>>. Dragostea pentru domnia sa raman pentru mine dincolo de <<mode>> si de <<timp>>”. N-a fost chiar asa. Dedicatia e din 1979, iar Paunescu si Dinescu nu si-au vorbit cam de atunci pana in 2010, cand s-au impacat la Craiova, la „Zilele Marin Sorescu”. Iar poezia lui Nichita Stanescu e coplesitoare. „Dintre poeti, el este, deci, Poetul, / v-o spun deschis eu care/ intaiul am si fost,/ egreta mea si-a regasit egretul. (…) Tu, Adriane, ne-ai despovarat,/ cerandu-ne povara de nevasta,/ in castitatea ta iconoclasta/ si-a verbului ce-i esti un imparat./  Au vrut toti prostii ca sa te beleasca,/ dar nu erau invesmantati ca tine/ in tandra noastra omenime/ mai jos de cer , deci subcereasca.”

Te uiti uneori la un film si te miri cat de tampit e regizorul, care nu simte ca-i moare filmul, ca are momente parazitare. Paunescu a fost regizorul lacom si actorul excesiv al unui film de un dinamitard suspans despre viata lui. A fost un insetat de public, pe care seceta de auditoriu nu l-a atins nici dupa moarte. A fost metafizica si reverberatie.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis
1.895 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger