O femeie din Turnu Severin a fost mancata de propriul caine. Da, ma, dar ea il iubea! Da, ma, nu radeti, catelusul facea parte din familie! „Din bucata mea de paine, am hranit un om si-un caine, cainele ma recunoaste, omul nu ma mai cunoaste” si of, of, of si aoleu! Plange toata nunta, lacrimeaza si soacra mare, si ardeiul iute din ciorba de potroace, si tambalagiul! Si ce fidel e pufosul, cu ochisorii lui din care izvoraste atata sensibilitate! Chiar si cand face pipi e tot numai duiosie! El iubeste dezinteresat, nici nu-i trece prin capsorul dulce ca trebuie sa tina aproape fiindca va primi mancare si diseara.
Siguuur, a fost un caz izolat la Turnu Severin! Si ce daca si-a mancat stapana? O femeie mursecata e nimic pe langa dragostea doamnelor! Dansele iubesc mult cateii. De barbatii pe care i-au curatat de bani nu le pasa. Un caine, insa, oooo, ohohoooo, e asa dragalas, asa recunoscator, asa tandru. Iar pe Caragiale, cu Bubico („vedea-l-as manusi, cucoana!”) si pe Marin Preda, care a povestit, intr-o proza scurta, cum a batut o catea gestanta cu bastonul, pe criminalii astia doi o sa-i scoatem din literatura. Si o sa bagam in locul lor curvele batrane, fara copii si cu suflete frumoase, care adora catelusii. Iar eu ar trebui sa fiu dat afara de la ziar, pentru ca sunt o bestie. O bestie cat de cat cultivata, adica mai periculoasa decat bestia-bestie, bestia primara.
Hai, gata cu vrajeala, ca a venit primavara, iar jigodiile vor ataca din nou copilasii! Alaltaieri, o mizerie cat un porc (dar porcul e folositor) a speriat-o pe fiica mea, in parc. M-am adresat politicos proprietarei de javra samponata. „Pune-i botnita, in mortii ma-tii!”. Raspunsul scroafei cu poseta: „Pardon, el are lesa si nu musca. El e labrador!”. A zis „el e labrador” ca si cand m-ar fi anuntat ca „el e Michelangelo”. Am fost foarte impresionat de superioritatea labradorului. I-am spus crescatoarei de imputiciune cu purici ca „poate sa fie si jigodie din aia cu nume de casetofon, golden retriever, ca acelasi pantof il incaseaza in bot! Am un singur regret. Ca port doar 42”. Inchei cu fraza mea favorita. V-am mai tocat de 18 ori cu ea, dar n-ajunge. Trebuie insistat. Maidanezii, cand sunt adunati de hingheri, se dovedesc mai demni decat iubitorii de maidanezi, cand se tavalesc la mitinguri pentru salvarea potailor. Acum injurati-ma, sensibililor! Merit. Sunt un om rau.
Aaaa, am uitat. Stiu, promisesem ca inchei. M-am razgandit. Mi-am adus aminte de un corporatist, care ne-a invatat sa avem in buzunar niste bucati de parizer, pentru ca asa linistim maidanezii. Dar tu de ce nu-ti pui, corporatistule, un stavrid in loc de cravata? Poate ii e foame unei pisicute. De caini mai am putina mila si nu suport sa vad cand ii macelaresc hingherii.
Sunt egoist, ma protejez de atrocitati. Dar de pisici… Am vrut sa scriu ca si ele sunt foarte dragute, mai ales cand se urca pe masina mea si o zgarie.
P.S. Daca dumneavoastra considerati ca am exagerat, sa nu ma iertati! Dar stiti care sunt adevaratii maidanezi? Primarii.
