AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisA învins Uniunea Europeană și a murit anticomunismul la seral

A învins Uniunea Europeană și a murit anticomunismul la seral

1. Capitala e în progres. Nicușor Dan a fost un candidat mai deștept și mai cult decât alegătorii lui. Nu glumesc. Gândiți-vă că i-am avut primari pe Lis și Halaicu.

2. După alegerile astea, a murit anticomunismul la seral. PSD e istorie, nu mai poți să zici „dom’le, io lupt împotriva comuniștilor, mi-au făcut comuniștii nu știu ce!” Iar pesediștii erau apucători, nicidecum comuniști. Nu există comuniști cu mașini de 200.000 de euro. Așadar, s-a terminat cu anticomunismul la seral și avem o victorie a Uniunii Europene. Primar neamț (dar neamț – neamț, fără cetățenie română) la Timișoara, Clotilde Armand la sectorul 1. Clotilde e toată un parfum, un feu de bengale, va fi spectacle de lumiere, veți vedea.

3. Marii învingători ai acestor alegeri sunt PLUSR (a devenit partidul numărul unu), Ciolacu și Vasile Dâncu (și-au atins obiectivul, au fost mai eficienți decât Mișcarea din Piața Victoriei și decât toate armatele de pe centurile de socializare) și Băsescu. Am râs de încercatul matelot, dar și-a salvat partidul. În momentul ăsta, PMP e a patra forță politică. Dacă Băsescu n-ar fi candidat, PMP era lângă Ponta și ALDE. Ponta mai avea și tupeu. A luat unu virgulă nu știu cât la sută, iar duminică seara dădea interviuri și explica el de ce a pierdut Firea. Termină, mă! Când ai un procent atât de mic, îți pui chiloții pe tine, nu-i scoți. Învingători și învinși, în același timp, sunt Iohannis și Orban. Au avut o idee bună cu alianța care l-a făcut primar pe Nicușor Dan, dar urmează alegerile din decembrie, când PNL și PLUSR vor fi adversare, pentru că PSD nu mai există. Dacă își pune domnul Vasile Dâncu ambiția, PMP-ul prietenului său, Traian Băsescu, va depăși PSD. Orban e clar că va fi pe față de partea PNL, iar propaganda tefelistă îl va transforma într-un Dragnea un pic mai prizabil. Lui Iohannis, însă, îi va fi mai greu. Va trebui să se împartă, cumva. Sau va pleca la Miami, că așa mai face el uneori, în decembrie.

4. De pe 15 octombrie încolo va începe marea năpârlire. PSD va fi lovită ca FCSB, de Covid, în cupele europene. Va rămâne fără jucători. Lovituri mari vor primi și câștigătorii alegerilor. Așa s-a întâmplat mereu. După ce un partid triumfă, câteva sute de ziariști și de oameni publici consideră că ei au avut un merit și așteaptă ceva – măcar să-i bage cineva în seamă. Și nu poți să-i bagi în seamă pe toți. Și toți se consideră foarte importanți. Și dacă nu i-ai băgat în seamă, se răzbună. Nu-l vor ataca pe Nicușor. Dar Barna și Cioloș vor fi forfecati, veți vedea.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.639 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger