AcasăEditorialRazvan Ioan Boanchis"100 - Povesti nemuritoare ale fotbalului romanesc"

„100 – Povesti nemuritoare ale fotbalului romanesc”

N-am mai scris despre fotbal de la alegeri. Burleanu  le-a castigat, stenogramele compromitatoare nici nu mai conteaza, amatorii voiosi de la NeoDaciada i-au invins pe Ferguson si Mircea Lucescu, foarte bine!

Constat, insa, ca a trecut aproape o luna de atunci, iar tovarasii ziarici, care scrijeleau ca „fotbalul se repozitioneaza” (cata inteligenta!), nu sunt oameni de cuvant. Vad ca acesti ambitiosi fara talent o tin tot cu Steaua si cu Hagi. Pai, de ce? Daca votul lui Hagi e egal cu votul unui ajefist, de ce nu vedem interviuri cu cei 168 de tarabagii, care l-au votat pe Burleanu? Unde sunt cronicile meciului de trosbal feminin dintre Heniu Prundu Bargaului si Fortuna Becicherecu mic?

Sa trecem la lucruri care raman. A aparut, cu sustinerea LPF si a GSP, cea mai completa si bine scrisa carte din intreaga noastra literatura sportiva. Se intituleaza „100 – Povesti nemuritoare ale fotbalului romanesc.” Autorii, Alin Buzarin si Cristian Costache, au realizat o lucrare monumentala. O enciclopedie a fotbalului nostru – e putin spus. Buzarin si Costache au inchegat cartea de telefon a fotbalului romanesc, o carte de telefon in care incap si povesti, o carte de telefon dantelata cu fragile caligrafii de miniaturisti chinezi. In deschiderea enciclopediei au scris Ioanitoaia, Tolontan si Marius Mitran, Gino Iorgulescu, Mircea Sandu si Cornel Dinu, iar postfata („Cuvant inapoi”) e semnata de mine. Reproduc „Cuvantul inapoi”.

Pictura renascentista va fi mereu apreciata pentru ca este ca o scena de teatru ce anticipeaza cinematograful. Exista o actiune directoare si cateva fire epice de fundal, la fel de atractive pentru public. Din acelasi motiv are farmec si lucrarea pe care ati citit-o. Buzarin si Costache au calatorit pe liziera epocilor, au gradinarit cifre si au sistematizat memoria afectiva. Fiecare sezon competitional are povestile lui. In lumea Google, fotbalul romanesc avea nevoie de un ceaslov. Multi dintre cei care vorbesc despre a doua alfabetizare (internetul, digitalizarea) n-au terminat-o pe prima.  Aceasta-i ratiunea pentru care drumul lucrarii  „100 – Povesti nemuritoare ale fotbalului romanesc”, care incepe  pe poteci alb – negre si ajunge intr-un prezent mult prea colorat, poate fi privit si ca un pelerinaj initiatic. Cand am scris ceaslov, am facut-o de dragul oximoronului ceaslov- google. Autorii ne-au regalat cu o enciclopedie pe care fotbalul romanesc o merita. Rigoarea si ispita, statistica si fenta locuiesc, fara a se jena reciproc, intr-un palat de hartie pe poarta caruia s-au iscalit Buzarin si Costache. Am parcurs 500 de pagini de istorie romantata. Incarcatura nostalgica printre linii de clasament. Cu munca si talent, autorii au pus in pagini o valoare superioara chiar iubirii. Fidelitatea. Fidelitatea fata de fotbalul romanesc. M-as grabi sa sustin ca Buzarin si Costache au infrumusetat fotbalul romanesc. Dar au tesut firele epice de fundal pana le-a iesit un film in care Hagi, Dobrin si Balaci dribleaza pe portativul cronologiei sentimentale.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.649 afisari

1 COMENTARIU

  1. Nu Chefereul l-a felicitat primul pe Zburleanu? Oe nu cumva imediat dupa alegeri FCSB a trecut pe 2? Ori oare nu la Cluji nenea Gifi a ramas fara banii din sacosa si nu stiu daca nenea Gigi i, a mai pupat sau i, a luat nenea Coldea ce tine cursuri de securitate la Cluji ori oare Maior nu, i din Cluj. Ori nu cumva svleaga protocolul Sri Armata cu pierderea brandului Steaua de nenea Gigi?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger