1 Mai la mare

Era frumos. Un tren de noapte. Un nas ingaduitor si cu plozi acasa. Navetisti cu fete tepoase si haine din panza de sac, intre statiile Ciulnita si Fetesti. Mireasma de Asie a Dobrogei, in gara Medgidia.

O sticla de votca si un casetofon la sapte-opt tineri. Discutii speriate despre absentele din catalog, fiindca fugeam de la scoala inca de joi si se invata inclusiv sambata. Ora 5 dimineata, pe peronul din Neptun, aflat intr-o padurice. Militieni patruland la rascrucea Olimp (stanga) — Neptun (dreapta) — vila lui Ceausescu (inainte). Sute de adolescenti pe terasa Amfiteatru. Rana de cupru a rasaritului pierduta in sampania valurilor. Camere neincalzite de hotel. Conserve cu fasole si gandaci la Alimentara, snitele inecate in ulei la restaurant. Bere, apa minerala in (foste) sticle de ulei, la jumatate — din patru ape, trei aveau ulei.  Tigari BT, Vikend, DS. Fete mandre de egarii lor (500 de lei perechea, in talcioc). Rockeri beti, dormind pe nisip, inveliti in copertinele smulse ale umbrelelor de plaja. Chitare, acoperind jelania muezinului din Mangalia.

Asa era de 1 Mai inainte de ’89. Ceausescu si comunistii nu erau cu noi. Sau erau, dar ii ignoram, pentru ca tineretea noastra invingea toate franele lor.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
845 afisari

5 COMENTARII

  1. De data asta ai dat-o frumos din poinier.
    BOANGHES PRESEDINTE!!!

  2. Am o nelamurire, de ce trebuiau sa fie incalzite camerele de hotel ? Vorbim totusi de 1 Mai… se dormea si pe plaja, asa era de cald.

  3. Pai bine mai zdreanta care esti tu,Gogule ,fireste ca te miri de ce camere neincalzite,tu care esti toata ziua in calduri,bostanar batran.Nea Pompica,tot la opera presteaza,gelosule.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger