Marele ambasador al statului prieten, strateg, partener și frate a avut o tresărire. „Spre deosebire de atrocităţile traficului în scopul exploatării sexuale, traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă este adesea trecut cu vederea sau chiar acceptat în mod revoltător drept o practică firească în afaceri. Nu este aşa. Traficul în vederea exploatării prin muncă este trafic de persoane şi trebuie combătut cu aceeaşi tenacitate ca orice altă încălcare flagrantă a drepturilor omului”
Bine, ambasadorul a spus mai multe, dar îmi e groaznic de lene să-i reproduc spusele, mai ales că nu vine cu nimic nou. Chiar e plictisitor. Poate doar cu faptul că Guvernul Orban, pe care îl laudă, nu poate lupta de unul singur cu flagelul traficului de persoane. Mai trebuie și ONG-urile, și comunitățile, și cine-o mai fi să se implice.
Ca să fiu sincer, eu l-aș vedea implicat pe Vela, domnul cu acordeonul Internelor. Și pe Ludovic Orban, premierul acela care contrasemnează eratele la ordonanțe de urgență. Și pe toți gradații, de la căprar până la general, care făceau pârtie pentru autobuzele cu sparangheliști, nu mulți, cam 2.000, care au șters-o în Germania pe blat. Era blatul lui Iohannis cu neprihănita coană Merkel. Blat, blat, degeaba se dau unii de ceasul morții că nu ar fi adevărat. Pe ăștia, nici dacă-i prinzi în fapt nu recunosc. De ce intervine abia acum ambasadorul, când tărășenia e veche? Mie, grija asta întotdeauna mi s-a părut suspectă. O mai fi ceva ce trebuie să cumpărăm neapărat și nu are cu ce forța mâna?
Și cum să ajute societatea civilă la rezolvarea problemei, din moment ce chiar statul făcea trafic de persoane? Sau hai, export, ca să gâdile mai plăcut la ureche. Un export mascat sub forma drepturilor și libertăților civile, de a munci oriunde și de a se deplasa peste tot în lume. Ce dacă pentru restul românilor nu era valabil, pentru ăștia 2.000 s-a găsit soluția. Grupele erau organizate, s-au găsit și autobuzele, ba chiar și avioanele care să-i ducă în Germania. Până la aeroport, niciunul nu avea contract de muncă. Abia acolo l-au căpătat. Rămâne ca Zuckerman să se decidă. E o practică în afaceri sau o lăsăm așa, cu o comisie de anchetă care se împotmolește la ordin, să nu-și supere stăpânii?
