Cauta

Zi decisivă pentru PSD. Ședință de urgență a CPN. Ultimele modificări la listele pentru alegerile parlamentare

PSD a finalizat listele în care au fost desemnați candidații pentru alegerile parlamentare, ce vor avea loc pe data de 6 decembrie 2020.

Pentru validarea acestora, Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte marţi, de la ora 17,00 la sediul central al partidului.

Marcel Ciolacu, a afirmat luni, că marți se vor lua deciziile finale în legătură cu toți candidații înscriși pe liste.

„Listele finale se vor vota mâine (marţi – n.r.) în cadrul Consiliului Politic Naţional. Am avut o discuţie cu domnul Gliga (Vasile Gliga, liderul PSD Mureş – n.r.) şi domnul profesor Leonard Azamfirei (rectorul UMF Târgu Mureş – n.r.) va candida pe locul 1 la Senat. Urmează ca mâine să luăm deciziile”, a precizat Ciolacu într-o conferinţă de presă.
Propunere controversată pe listele PSD.
În acest context, la conferința de presă, Vasile Dîncu a fost întrebat de jurnaliști dacă fiica lui Vasile Gliga va fi pe listă.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a răspuns că principiul rudeniei nu intră printre criteriile de selecţie.

„În acest moment se votează în judeţul Mureş în cadrul autonomiei interne pe care o are fiecare organizaţie. Principiul rudeniei nu intră printre criteriile de selecţie pe care Consiliul Naţional le-a aprobat. Sigur că, atunci când este vorba de specialişti cunoscuţi, principul rudeniei nici nu poate bloca un tânăr care vrea să facă politică. (…) La noua noastră filozofie vorbim mai degrabă despre bătălia dintre mediocritate şi excelenţă. Excelenţa poate să anuleze, de exemplu, acest criteriu al rudeniei, dar numai când este vorba de o excelenţă. Atunci vom hotărî probabil în funcţie de celelalte criterii”, a explicat Dîncu.

Discuții aprinse pentru locuri eligibile

De asemenea, Marcel Ciolacu a mai afirmat că la ședința de marți se va face o analiză si asupra celor care doresc un loc eligibil pe liste, dar care nu au reușit să câștige la alegerile locale.
„Există astfel de cazuri şi în Bucureşti, sunt oameni specialişti care, în urma unor anumite jocuri politice, nu au câştigat. Presupun că se vor regăsi astfel de cazuri şi la celelalte partide”, a adăugat el.

Printre noi candidaţii noi la parlamentare din partea PSD se mai numără medicii Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel.

Ultimele stiri

  • Studenții critică lista noilor consilieri prezidențiali ai lui Nicușor Dan: „Educația lipsește cu desăvârșire”
  • Taxă nouă pentru mașinile neînmatriculate în București: șoferii din alte județe ar putea plăti până la 50 de euro pe an
  • Inteligența artificială va salva America
  • Alege ce citești
  • Un moment decisiv pentru Israel, Hamas și Donald Trump
  • Curtea Supremă, lovitură cruntă pentru Nicușor Dan. Autorizațiile de construcție emise de primarii de sector rămân valabile
  • Marea bătălie pe firimituri din PSD
  • Civilii care au făcut armata, săltați de MApN pentru participarea la misiuni militare
  • Manipulare periculoasă la Ministerul Mediului. Blocaj la hidrocentrale
  • Drăgușin: „Am învățat cum să merg din nou!”
  • Exit mobile version