UPDATE: S-a dat votul în Parlament!
Plenul Parlamentului a decis numirea lui Toni Greblă, actualul prefect al Capitalei, în funcția de președinte al Autorităţii Electorale Permanente, pentru un mandat de 8 ani. În cazul lui Greblă au fost 251 voturi „pentru” şi 110 „împotrivă”.
Știre inițială:
Peste doar câteva ore s-ar putea afla numele noului șef al Autorităţii Electorale Permanente. În cursa pentru această funcție au intrat trei candidați: propuși de PSD, AUR și USR.
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, marţi, în şedinţă comună pentru numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Ședința urmează să înceapă la ora 13.
Vă amintim că în 11 ianuarie, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două Camere ale Parlamentului demisia sa din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.
Cei trei candidați aflați în cursă
Comisiile parlamentare juridice i-au avizat favorabil, în 20 februarie şi 21 martie, pentru această funcţie pe Iulia Andreea Băbeanu, propusă de AUR, pe Toni Greblă, propus de PSD şi pe Cristian Preda, propus de USR, potrivit Agepres. Totul, pe motiv că toţi trei candidaţi întrunesc condiţiile prevăzute de lege necesare numirii ca preşedinte al AEP.
Astfel că se așteaptă ca plenul Parlamentului să decidă, marți, care dintre cei trei candidaţi va ocupa această funcţie. Procedura prevede un vot secret cu buletine.
cristian preda ? asta nu-i sorosistul , basist infect care a votat tot timpul la brxls impotriva Romaniei ? usr mai bine propunea pe fata un ong soros , macar sa stim o socoteala , sau pe macovei direct .
Peste Stolojan a dat dementa ! a spus ca cel mai bun dintre ei de departe , este Cristian Preda ! ?! ? numai un dement poate spune asta !
pai cirpa asta de se curist parca a fost in puscarie!!