Cauta

Zgonea, ”restaurat” de Statutul parlamentarilor

Strategia de aparare adoptata de Valeriu Zgonea a fost data peste cap de articolul 32 din Statutul deputatilor si senatorilor, care spune clar ca un parlamentar care si-a pierdut sprijinul politic ramane automat si fara functiile obtinute cu sprijinul partidului.

Pesedistii au reusit sa-l dezlipeasca pe Valeriu Zgonea de scaunul de presedinte al Camerei Deputatilor

Luminati in sfarsit, pesedistii au batut degraba la usa Comisiei pentru statut, careia i-au cerut sa judece cazul Zgonea. Cu cinci voturi ”pentru” si unul contra, aceasta a decis ca Valeriu Zgonea si-a pierdut functia de presedinte al Camerei odata cu excluderea din PSD. Si asa s-a trezit Zgonea revocat in cateva minute, fara ordine de zi si vot in plen. Singura formalitate care mai trebuie indeplinita este informarea conducerii Parlamentului, intr-o sedinta comuna a celor doua Birouri permanente, cu privire la decizia luata de Comisie. Amuzant este ca niciuna dintre taberele aflate in conflict nu stia de existenta articolului cu pricina, fapt care demonstreaza inca o data-n plus ca parlamentarii habar n-au ce voteaza. Pus la zid, Zgonea isi acuza fostii colegi de partid ca pun la cale ”o restauratie” menita sa modifice in favoarea lor Codul penal plus alte legi. ”Restauratie vs Progres (…) Preocuparea cea mai mare acum in Parlament e pentru o restauratie, pornind de la legile vizand Codul Penal, modificarea Statutului deputatilor si senatorilor pentru dezincriminarea conflictului de interese si mergand pana la propunerea de renastere a unor structuri apuse. Romanii merita idei noi, solutii noi, actiune, nu lamentari”, s-a straduit Zgonea sa-si puna la index adversarii.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version