Se tot vorbește despre negocieri de pace între Kiev și Moscova. În fiecare conferință internațională, în fiecare interviu, în fiecare declarație oficială, apare aceeași întrebare: când se va opri războiul? Și, inevitabil, același răspuns din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski: nu acum, nu așa, nu cu Vladimir Putin! În spatele acestei atitudini, însă, se ascunde mai mult decât patriotismul afișat la televizor.
Motivele pentru care Zelenski refuză negocierile nu țin doar de „onoarea națională”, ci mai degrabă de un amestec toxic de bani, putere și frică.
Banii. Războiul cu Federația Rusă este, pentru camarila de la Kiev, o mină de aur. Europa pompează miliarde în Ucraina sub formă de ajutoare, iar aceste fonduri nu se evaporă în aer, ci se scurg prin canale binecunoscute. De la contracte de armament până la „programe de reconstrucție” care nu reconstruiesc nimic, clasa politică ucraineană a găsit în conflict o sursă nesfârșită de finanțare.
O pace bruscă ar însemna și sfârșitul acestui robinet. Cine își taie singur sursa de bani, când are ocazia să mai mulgă puțin? Zelenski știe prea bine că, odată cu încetarea războiului, și sponsorii externi își vor închide portofelele.
Puterea. Al doilea motiv e chiar mai personal. Zelenski ar fi trebuit să organizeze alegeri prezidențiale, dar a ales să le amâne, invocând contextul de război. Rezultatul? Avem un președinte al cărui mandat este, cel puțin constituțional, expirat. Practic, un lider care guvernează fără legitimitate democratică.
Și dacă războiul ar înceta mâine, presiunea pentru scrutin ar deveni inevitabilă. Iar Zelenski știe că imaginea sa, cândva idolatrizată, s-a erodat. Așa că menține conflictul ca scut împotriva întrebării incomode: cine te mai votează, de fapt?
Frica. Dar adevăratul nod al problemei pare a fi altul. Orice acord de pace va include concesii teritoriale. Moscova a spus-o deschis. Cine semnează, însă, un asemenea document va fi imediat stigmatizat ca „trădător”. Și, dacă mâine Zelenski ar pune pe hârtie cedarea Donbasului sau a Crimeei, poimâine ar fi scos din funcție, judecat și, probabil, nevoit să fugă din țară. Nu ar mai rămâne nici eroul apărării, nici președintele-simbol, ci politicianul care „a vândut” Ucraina. Un stigmat pe care niciun lider nu și-l poate permite.
Cu alte cuvinte, Zelenski nu refuză pacea pentru că nu ar vrea-o poporul – o refuză pentru că ea ar semna, de fapt, sfârșitul propriei cariere. Și, poate, al propriei libertăți.
Spaima de umbra Kremlinului. Chiar și într-o ipotetică zi de pace, un alt pericol îl va urmări pentru tot restul vieții. Orice specialist în „intelligence-ul” militar știe că un adversar de calibrul lui Putin nu uită și nu iartă. Zelenski, dacă ar supraviețui politic unui tratat de pace, ar deveni un fugar. Va trăi cu gândul că brațul lung al FSB îl pândește după colț, oriunde ar merge.
Iar pentru un om care a gustat gloria internațională și a visat aplauze, perspectiva unei vieți trăite cu spatele la perete e mai înfricoșătoare decât războiul însuși.
Convenabilul țap ispășitor. Și, pentru ca tabloul să fie complet, Zelenski și-a găsit și o narațiune de rezervă: „Putin nu vrea pacea”. Orice întrebare incomodă este împinsă către Kremlin și orice presiune diplomatică se transformă în acuzații către Rusia. Aceasta este o strategie simplă și eficientă: să nu fii tu cel acuzat că blochezi negocierile, ci să arăți mereu spre adversar. Dar, până și diplomații occidentali au început să observe fisurile. Mai ales când Moscova lasă să se înțeleagă că e dispusă să facă unele concesii, iar Kievul ridică mereu pragul imposibilului.
„Elita globalistă” și bocancii pe teren
De fapt, Zelenski joacă într-un spectacol scris de alții. Acea „elită globalistă” care a detonat ordinea europeană odată cu „Euromaidanul” pus la cale de Victoria Nuland („Fuck UE, fuck Russia!”) are o singură miză: confruntarea directă cu Federația Rusă. Nu pace, nu stabilitate, ci un conflict atât de puternic încât, la final, să aducă Marea Resetare a lumii, despre care se tot vorbește pe la Davos.
Iar Kievul e doar scena pe care se joacă piesa.
Nu-i întâmplător că Zelenski a început să ceară trupe occidentale pe pământ ucrainean, sub pretextul garanțiilor de securitate. Franța și Marea Britanie visează deja la o „coaliție a voluntarilor”, ca și cum Europa n-ar fi avut destule coșmaruri în secolul trecut. Evident, Rusia a spus clar că un asemenea scenariu e inacceptabil. Dar, cui îi pasă? Important e să rămână bocancii pe teren, că doar nu degeaba se fac paradele și declarațiile festiviste. Pacea? Poate altădată.
Pentru a împinge povestea mai departe, au fost scoase la înaintare și trompetele globaliste. Generali în rezervă, foști șefi CIA, analiști de carton – toți fac apologia războiului cu o seninătate demnă de manual. Fostul director CIA David Petraeus, de pildă, explică doct că nu există nici cea mai mică șansă ca Putin să negocieze „cu bună-credință”. Și ce propune? Mai multe arme pentru Ucraina, confiscarea rezervelor bănești ale Rusiei, sancțiuni suplimentare, restricții la exportul de petrol. Pe scurt: mai mult foc pe benzină.
E fascinant cum oamenii care nu plătesc niciodată prețul real al războiului – sângele și ruinele caselor – sunt cei mai vocali când vine vorba să continue masacrul. Din birouri călduroase, cu un zâmbet rece, ei trimit popoare întregi să ardă în flăcările „democrației exportate”. Asta, da ironie: să distrugi o țară în numele „păcii”!
La final, adevărul crud trebuie citit astfel: Zelenski nu vrea pacea pentru că pacea i-ar smulge toate scuturile! Fără război, nu mai sunt miliardele UE. Fără război, nu mai e pretextul amânării alegerilor prezindețiale. Fără război, nu mai e aura de „erou” și de „apărător al Europei”.
Și, fără război, vine inevitabilul verdict: un om care a pierdut tot și în urma lui lasă o țară obosită de moarte și ruinată, la propriu.
Așadar, atunci când îl auzim pe președintele ucrainean cerând „mai multă presiune pe Rusia” și „unitate în lupta pentru libertate”, ar fi sănătos să citim și printre rânduri. Poate că adevărata presiune pe care Zelenski o resimte nu vine de la Kremlin, ci din oglinda propriei sale puteri fragile.
