Ziua Unității Ucrainei trebuia neapărat să fie marcată printr-o manifestare a mândriei naționale. Cu toate acestea, decizia președintelui Volodimir Zelenski de a emite un decret „cu privire la teritoriile din Federația Rusă locuite istoric de ucraineni” a reprezentat o provocare politică deschisă la adresa Moscovei, o provocare care, în mod ciudat, a avut un ecou în retorica lui Vladimir Putin.
Decretul, potrivit The Spectator, începe prin a pedepsi Rusia pentru asuprirea ucrainenilor „în teritoriile locuite istoric de aceștia”, care sunt definite ca fiind „regiunile moderne Krasnodar, Belgorod, Briansk, Voronej, Kursk și Rostov” – o mare parte din sud-vestul Rusiei.
De aici, se cere crearea nu doar a unui „plan de acțiune pentru păstrarea identității naționale a ucrainenilor din Federația Rusă”, ci și „dezvoltarea interacțiunii între ucraineni și popoarele înrobite de Rusia” și prezentarea „adevăratei istorii a etnicilor ucraineni pe teritoriile locuite istoric de ei în interiorul granițelor Federației Ruse” în „programele educaționale și manualele școlare”.
Ucraina se află într-un veritabil proiect de construcție statală, un proiect accelerat, în mod ironic, de invazia rusă. Vechile diviziuni dintre est și vest, catolici și ortodocși, vorbitori de ucraineană și de rusă contează mult mai puțin acum decât au contat vreodată. În acest context, este de înțeles strategia naționalistă a Kievului.
Dar istoria este mai complicată decât vrea să accepte Zelenski. Deși cu o autonomie considerabilă, Ucraina a rămas o dominație rusă și, în ciuda faptului că a reușit să își afirme independența efectivă în 1918, a fost apoi absorbită de noul stat bolșevic. Acolo a rămas până când Mihail Gorbaciov a dizolvat URSS la sfârșitul anului 1991.
Identitățile ucrainene, poloneze, lituaniene, rusești și sovietice s-au amestecat și s-au suprapus. Folosirea acestui lucru ca bază pentru politică are, prin urmare, unele probleme serioase. Într-adevăr, însăși noțiunea de a lua apărarea cetățenilor ruși de origine ucraineană reflectă în mod direct propriile pretenții ale lui Putin privind dreptul de a apăra interesele „rușilor” din Ucraina.
În plus, referirea la dezvoltarea legăturilor „între ucraineni și popoarele înrobite de Rusia” – dincolo de limbajul emotiv și discutabil – sună periculos de mult ca un apel la folosirea rușilor de origine ucraineană pentru a stârni tensiuni interetnice și a fragmenta Rusia. Păi asta e narațiunea preferată a Kremlinului atunci când acuză Kievul și Occidentul de destabilizare.
În cele din urmă, nu poate fi un lucru bun atunci când Zelenski începe să dicteze ce ar trebui sau nu ar trebui să apară în manualele școlare și în sălile de clasă, precum face propaganda lui Putin în Rusia.
Guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit, a afirmat deja că decretul „dovedește încă o dată că președintele nostru a avut dreptate să lanseze operațiunea militară specială”.
Mai importantă este măsura în care acest decret aproape că oglindește unele puncte de discuție rusești într-o manieră incendiară, în același timp în care o serie de alte măsuri și declarații par să încerce să ridice miza.
Zelenski tocmai a depus un proiect de lege care permite celor care pot demonstra că au moștenire ucraineană să pretindă dublă cetățenie, cu excepția cazului în care sunt cetățeni ruși.
În mod surprinzător, ministrul adjunct al apărării, Ivan Havriliuk, intervievat de un ziar german, a adăugat o nouă cerință la pretențiile Ucrainei pentru pace: ca Rusia să renunțe la armele sale nucleare!
Este greu de crezut că până și cel mai entuziast partizan ucrainean crede că războiul va lua o asemenea întorsătură încât Moscova poate fi forțată la o capitulare atât de umilitoare. Punând toate acestea cap la cap, ne putem întreba dacă, pentru a încerca să înlăture orice presiune occidentală de a negocia cu Putin, Kievul încearcă să facă imposibil orice dialog.