Cauta

Zegrean, CCR: Avem cateva cereri prin care se solicita anularea alegerilor

Sunt sapte cereri prin care se solicita anularea alegerilor prezidentiale si organizarea unui nou prim tur de scrutin, a anuntat, marti dimineata, presedintele Curtii Constitutionale.

Zegrean, CCR: Avem cateva cereri prin care se solicita anularea alegerilor - Ziarul NationalZegrean a precizat, insa, ca legea e stricta in aceasta privinta si ca pot face astfel de contestatii doar candidatii la alegeri sau partidele care au propus politicieni care sa intre intr-o astfel de cursa electorala. “Avem si cateva cereri prin care ni se solicita sa anulam aceste alegeri, sa se organizeze un nou prim tur de scrutin, dar aici lucrurile sunt putin mai complicate, pentru ca legea este foarte stricta in privinta asta. Pot fi anulate alegeri doar in masura in care s-au comis fraude care au influentat rezultatul final al alegerilor. (…) La noi de cand se organizeaza alegeri, a doua zi se reclama deja fraudarea lor“, a mentionat Zegrean, precizand ca sunt sapte astfel de solicitari si ca pana vineri se vor pronunta in acest sens.

Toate contestatii adresate Curtii Constitutionale in acest sens vor fi analizate, desi, a mentionat Zegrean, “deocamdata doar un candidat a depus o astfel de cerere”, fiind vorba despre Gheorghe Funar. De asemenea, presedintele CCR a anuntat ca a fost primita si o sesizare privind verificarea modului in care au fost organizate alegerile in diaspora, solicitare adresata mai multor institutii.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • America devine spaima Europei?
  • Zlatan și „haita arctică”
  • Orientul Mijlociu, din nou în schimbare
  • Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
  • A semnat cu Bayern până în 2030, dar gândul îi este la Real Madrid
  • SUA – Noua Epocă Imperială
  • Exit mobile version