Cauta

Vodă și-a chemat argații la Curte

Nu iese din vechiul tipar. Cel de vechil. Își cheamă la el slujbașii cărora le dă sarcini. Este singura modalitate prin care mai poate dovedi că este șef. Un fel de șef. Vrea să arate cine conduce. Vrea să demonstreze că din palma lui se ciugulesc bobii. Să demonstreze că e președinte nu are cum. Nu-l crede nimeni. Nici cu certificatul de naștere în mână.

Ce rol poate avea chemarea intempestivă a lui Ludovic Orban și a lui Nicușor Dan la Cotroceni? Administrația Prezidențială spune că au fost discutate teme de campanie. Pe cine vreți să prostiți? Campania mai durează o zi. Ce se poate face într-o singură zi din ceea ce nu s-a făcut până acum? Dacă avea chef de șuete electorale, de ce nu s-a dus Iohannis la sediul PNL? Sau al lui Nicușor Dan? A transformat Palatul Cotroceni în sediu de campanie al unui candidat oarecare? Indiferent de numele pe care l-ar purta, candidatul tot candidat rămâne. Nu este cu nimic peste ceilalți. De ce nu i-a invitat pe cei doi la reședința lui din Primăverii? Palatul Cotroceni are altă semnificație. E de ajuns să răsfoiască Istoria de clasa a cincea. Pardon, scuze, lui Iohannis nu-i place istoria. Nici cea de a cincea, nici a României.

Zice-se că i-a împărtășit lui Nicușor Dan din experiența lui de primar la Sibiu. Aoleu! Care experiență? Aia de vopsit blocuri și de atârnat ghivece cu mușcate pe stâlpi? Aia în care a fost pusă la cale devalizarea de imobile în favoarea germanilor dintr-o asociație pe care legea de după război a desființat-o ca fiind nazistă? Ce experiență are Iohannis? La achiziționat case de pe urma meditațiilor ținute de Georgeta Senzual, pardon, am vrut să scriu Întâia Doamnă Geta a Țării? Mă iertați, Mărite Consort, mi-a scăpat, promit să nu mai zic așa. Găsesc altceva. Și, dacă tot am ajuns aici, de ce nu i-ați chemat pe Orban și Dan la Sibiu? Punea și domnu’ Dan un mucușor pe marginea farfuriei cu perișoare, trăgea și Orban un săr’na la Doamna de se auzea până la Jina, chestii din astea, electorale. Să mă iertați, Distinse Soț al Doamnei De Care Vorbeam – e mai bine așa? – povestea cu consultarea pute. Este ca și cum ați fi vrut să arătați că scorul alegerilor este deja cunoscut. Sau ca și cum ați fi dat semnalul cine trebuie să iasă. Aveați temeri că STS-ului i-ar tremura mâna la rezultate?

Ultimele stiri

  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Exit mobile version