Cauta

Vlad Voiculescu dă cu PNL de pământ: “O să rămânem cu o ghiulea atârnată de picior”

Vlad Voiculescu dă cu PNL de pământ: “O să rămânem cu o ghiulea atârnată de picior” - Ziarul National

Vlad Voiculescu dă cu PNL de pământ: "O să rămânem cu o ghiulea atârnată de picior"

Fostul ministru al Sănătăţii a afirmat că are senzaţia că oamenii au fost lăsaţi de izbelişte de statul român, iar acuzaţiile sale merg nu doar către Klaus Iohannis şi Florin Cîţu, ”campionul relaxărilor”.

”Responsabilitatea merge mult mai adânc”, afirmă Voiculescu, referindu-se la specialiştii din mai multe instituţii. ”Numărăm mii de morţi care puteau fi evitate”, susţine fostul ministru.

Liberalii ne duc spre beznă?

Vlad Voiculescu spune că, în momentul în care incidenţa în Bucureşti era ”la un nivel care a ţinut oraşe întregi din lumea civilizată în lockdown pentru săptămâni întregi”, proaspătul ales preşedinte al PNL declara chiar de pe scena Congresului „nu voi închide mall-urile”.

Ce e clar e că echipa câștigătoare e într-o derivă periculoasă. Ne conduce în ceva în ce nici ei nu știu.

Ne duc spre beznă. E clar că trebuie să punem frână. O carantină trebuie să aibă măsuri de protecție a populației. Să vedem o diferență în modul în care interacționează oamenii pe stradă.

Să vedem că incidența scade. Dacă incidența nu scade, fie acele măsuri nu sunt aplicate, fie trebuie măsuri suplimentare.

Au date, au specialiști și cifrele reale. Să analizeze și să spună care este planul. Exact acest joc l-a făcut Cîțu la începutul anului: nu și-a asumat nimic și și-a pus pelerina de superman cu măsuri de relaxare.

E în regulă că mor peste 300 de oameni pe zi? Cum răsun doamna Gorghiu și Vâlceanu la familiile celor morți?”, a mai punctat Vlad Voiculescu.

600-700 de decese zilnice?

Fostul ministru al Sănătății estimează că România ar putea să ajungă la 600 – 700 de morți Covid-19 pe zi.

O să ajungem la 6-700 de decese pe zi dacă nu facem nimic. O să fim țara care nu a generat și gestionat bine pandemia în toată Europa. O să rămânem din cauza lui Cîțu cu o ghiulea atârnată de picior”, a conchis Voiculescu.

Florin Cîţu a prezentat două aspecte din ancheta privind pregătirea valului 4, el acuzând Ministerul Sănătăţii că a tergiversat achiziţia unui medicament pentru bolnavii de COVID-19, Tocilizumab, pentru care România a cerut activarea mecanismului european de protecţie civilă, şi că nu a răspuns solicitării spitalelor pentru ventilatoare, deşi avea 40 de bucăţi pe stoc, donaţie din partea Germaniei.

Ultimele stiri

  • Taxa pe orice
  • Horoscop 22 decembrie 2025 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • Exit mobile version