AcasăPoliticaVioleta Alexandru își recunoaște înfrângerea după alegerile din PNL București. Mesajul cu...

Violeta Alexandru își recunoaște înfrângerea după alegerile din PNL București. Mesajul cu subînțeles transmis de liberală

Violeta AlexandruVioleta Alexandru își recunoaște înfrângerea după alegerile din PNL București. Mesajul cu subînțeles transmis de liberală

Ciprian Ciucu a fost ales sâmbătă noul președinte al organizației PNL București. El a învins-o pe Violeta Alexandru cu 498 de voturi la 405, potrivit numărării voturilor.

Fosta șefă a liberalilor bucureșteni a avut o primă reacție după înfrângerea în fața colegului ei de partid. Violeta Alexandru a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare, prin care arată că nu regretă nimic.

„Mulțumesc fiecărui coleg din PNL București pentru fiecare zi petrecută împreună în campanii și între campanii. Trimit acest mesaj către colegii mei ca să știe că le sunt recunoscătoare pentru tot efortul lor. Eram și înainte dar m-au făcut să fiu, și mai mult, om de echipă. Recunosc că m-am apropiat mai mult de liberalii care nu făceau campanii din vreun interes ci pentru binele PNL și al Bucureștiului.”, a scris ea pe pagina sa de Facebook.

Violeta Alexandru: „Am fost exigentă”

Expune și motivele pentru care nu are deloc motive să îi pară rău de rezultatul alegerilor.

„La un an de la fostele alegeri interne pentru Președintele PNL București, nu îmi pare rău deloc pentru că:
• Am fost exigentă și am cerut rezultate și în campanii dar și după campanii. Pentru mine, funcțiile publice nu sunt un scop în sine, sunt calea prin care poți să faci treabă pentru oameni. Nu faci treabă, nu se văd rezultate, îți spun în față acest lucru și mă poziționez ca atare. Nu știu să mă prefac.
• Astăzi nu ar mai trebui să existe urmă de USLism în PNL București. Poate nu am depistat totul dar știu sigur că am curățat mult. PNL București este o organizație frecventabilă. Dovadă deschiderea pe care am simțit-o, în ultimul an, din partea partenerilor din toate structurile societății civile în sens larg.
• Am descentralizat la nivelul Președinților de organizații de sector deciziile de promovare. Am intervenit doar acolo unde era inacceptabil, uitându-mă la pregătirea persoanei, la riscul unui conflict de interese sau chiar la (in)capacitatea de a face față poziției. Am încercat să stabilesc un standard pentru a ne îndrepta tot mai mult spre meritocrație.
• Am căutat lideri în toate cele 6 sectoare și am fost în spatele lor, încurajându-i să crească profesional și politic. M-a preocupat să fiu alături de colegii din toate sectoarele. Proiectul meu de Președinte al PNL București, în această etapă, a fost despre întărirea și profesionalizarea organizațiilor ca să avem forța cu care să câștigăm alegerile; nu a fost un proiect despre popularitatea mea. Nici nu cred în proiectele în care totul este despre o singură persoană.
• Am ținut cu încăpățânare de angajamentul luat în campanie pentru desființarea companiilor ilegale ale Primăriei Municipiului București. Acolo unde sunt funcții. Despre primele companii cu privire la care s-au luat hotărâri de Consiliu General de închidere am mai vorbit. Cred cu tărie că dacă primăriile au nevoie de servicii prestate astăzi de aceste companii, trebuie să le achiziționeze de pe piața liberă. Companiile au ajuns locul de pus pe funcții oameni cu salarii (mai)mari pentru că au o altă grilă de salarizare decât cea din sistemul public.

„Îl susțin pe Nicușor Dan în toată această perioadă”

• L-am susținut pe Nicușor Dan pentru a o scoate pe Gabriela Firea/PSD din Primăria Capitalei. Îl susțin pe Nicușor Dan în toată această perioadă în care caută soluții pentru a scoate Primăria din datorii acumulate în ultimii ani dintr-o inconștiență a PSD vecină cu cinismul. Nu plec niciodată de lângă un om atunci când îi este greu. Când asum o decizie, așa cum a fost cea pentru susținerea lui Nicușor, nu mimez sprijinul și nici nu mă ascund dacă apar critici doar ca să nu mă afecteze pe mine politic.
• Nu mi-am abandonat niciun coleg în decizia luată, nici măcar atunci când am avut ușor o altă opinie față de cea a unui Președinte de sector în pozițiile publice exprimate în numele organizației pe care o conducea. Îmi asum eu, “încasez (și)eu”, indiferent de cine a luat, de fapt, decizia. Pentru că am avut încredere în președinții organizațiilor de sector așa cum am, în general, în colaboratorii cu care lucrez. Îi încurajez să ia decizii.”, scrie Violeta Alexandru.

Aceasta îi urează succes noului președintele PNL București Ciprian Ciucu, dar și tuturor președinților organizațiilor liberale de la sectoare. Violeta Alexandru e convinsă că scorul de la alegerile din București a fost puternic influențat de campania internă pentru conducerea Partidului Național Liberal. „Influențat este modul meu elegant de exprimare. S-au întâmplat multe. Pentru informarea celor interesați, doar organizațiile de sector au membri, nu și PNL București. Aici este Președintele PNL București și un birou politic.”, a precizat fosta șefă liberală.

author avatar
Andreea Vlad
434 afisari

3 COMENTARII

  1. Singura calitate a ăsteia era ca a fost șefa unui ong soroș in România, in rest e mai proastă ca Veorica de un miliard de ori! IQ veoletii e la genunchiu broaștei!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger