Violență și mizerie umană. Orientul Mijlociu, în spirala urgiei

În Orientul Mijlociu, războaiele nu rămân în interiorul granițelor statelor.  Se combină cu emoțiile și nemulțumirile, interferența străină, absența unui proces de securitate regională și slăbiciunea persistentă a diplomației locale.

În urmă cu douăzeci de ani, invazia occidentală a Irakului a răsturnat echilibrul regional în beneficiul Iranului, catalizând o nouă eră a jihadismului transnațional. În urmă cu un deceniu, Siria a intrat într-un război civil devastator care a atras marile puteri și luptătorii extremiști.

În ultimele luni, dincolo de numărul masiv de victime palestiniene, repercusiunile regionale ale actualului război din Gaza au fost de același ordin și de aceeași putere.

Promovarea Palestinei pe agenda regională a fost, în mod evident, unul dintre numeroasele obiective ale Hamas atunci când și-a început măcelul în Israel la 7 octombrie. La doar câteva zile mai târziu, un atac israelian de amploare împotriva Hezbollah în Liban a fost evitat datorită presiunii SUA.

De atunci, Siria, Liban și Yemen au devenit atât ținte, cât și rampe de lansare. Cea mai surprinzătoare evoluție geopolitică este succesul rebelilor Houthi în perturbarea traficului maritim în strâmtoarea Bab-el-Mandeb.

Ultimele 10 zile arată cât de aproape de marginea prăpastiei se află Orientul Mijlociu. Au existat suspiciuni de ucidere de către Israel a comandantului iranian de top din Siria și a adjunctului liderului politic al Hamas din Liban, iar de către SUA a unui comandant irakian de rang înalt susținut de Iran. Aparenta alunecare spre o intervenție condusă de SUA împotriva Houthis în Yemen ar putea fi, de asemenea, un semn de accelerare.

Se poate găsi o ușurare în faptul că războiul din 2006 dintre Israel și Hezbollah și asasinatele anterioare ale SUA și Israelului asupra unor lideri și mai importanți ai Hamas, Hezbollah și Iranului nu au declanșat un conflict mai amplu.

Dar diferența acum este dată de context, amploare, ritm și percepție. Mai mulți lideri de rang înalt sunt uciși și mai multe atacuri semnificative sunt efectuate în mai multe teatre într-o perioadă comprimată.

Iranul și Israelul vor decide dacă conflictul va deveni un război total sau va rămâne o competiție pentru influența regională. În timp ce Teheranul se teme că i se erodează credibilitatea și descurajarea,  consideră în continuare că obiectivele sale finale sunt mai bine atinse prin provocări repetate, decât printr-o confruntare frontală costisitoare.

Hezbollah, partenerul său cel mai formidabil, a ajuns o forță bine pregătită, cu capacități avansate de rachete și profunzime strategică. Este constrânsă doar de doi factori: frica și epuizarea din cadrul societății libaneze și preferința Iranului de a o păstra în rezervă pentru a descuraja Israelul și SUA în cazul unei lupte existențiale în viitor.

În schimb, partenerii regionali ai Iranului profită de acest conflict pentru a-și consolida pozițiile interne și a-și afirma rezistența împotriva imperialismului facilitat de Occident. Numărătoarea inversă până la sfârșitul prezenței SUA în Siria și Irak a început.

Un guvern libanez neputincios este incapabil să modeleze, cu atât mai puțin să limiteze, comportamentul Hezbollah. Iar Bashar al-Assad din Siria nu poate decât să privească cum țara sa devine o arenă pentru războiul altora.

Mai presus de toate, un Israel traumatizat a demonstrat o toleranță la risc și o cruzime mult mai mare decât se așteptau oficialii occidentali. Înfrângerea militară a Hamas a fost un obiectiv realizabil. IDF a articulat obiective mai expansive și a adoptat practici militare discutabile, creând o tragedie umanitară în Gaza.

La trei luni de la 7 octombrie, tabloul diplomatic este unul dezordonat. Ideile bine intenționate pentru așa-numita zi de după sunt lipsite de sens dacă Israelul consideră Gaza ca fiind o zonă activă de operațiuni militare, indiferent cine o guvernează și refuză să se alăture unui proces care să conducă la crearea unui stat palestinian.

Guvernele locale nu reușesc să se implice, dar o face SUA – ceea ce va exacerba în mod inevitabil sentimentul anti-american în regiune.

Poate că cel mai iminent dezastru pentru Orientul Mijlociu este normalizarea și desensibilizarea față de ceea ce ar trebui să fie un nivel inacceptabil de ridicat de violență și mizerie umană. O spirală a urgiei.