AcasăPoliticaVine moțiunea. Și după?

Vine moțiunea. Și după?

După patru luni de amânări, moțiunea ajunge în Parlament. Târziu, foarte târziu. Justificările lui Marcel Ciolacu mă trimit mai mult la posibilele aranjamente de culise făcute cu Klaus Iohannis decât la faptul că ar fi înțeles, vreodată, necesitatea unui asemenea gest. Este greu de acceptat ideea că președintele interimar al PSD nu pricepea de ce era nevoie de moțiune și, în egală măsură, de ce aceasta trebuia depusă cât mai repede. Social-democrații nu au câștigat nimic de pe urma promisiunilor neonorate și a amânărilor repetate. Dimpotrivă, au pierdut încrederea unei mari părți a electoratului de stânga, care a devenit tot mai debusolat. Îi mai reprezenta PSD doleanțele sau devenise captiv în plasa unor interese meschine, ascunse privirilor?

Marcel Ciolacu și a tras moțiune pe persoană fizică

Încă de la bun început s-a simțit jocul ciudat pe care Ciolacu l-a practicat. Ușurința cu care a acordat votul de încredere Guvernului Orban 2, deși tot el îl demisese, i-a pus pe mulți pe gânduri. Nu avea nicio logică. Pretextele scoase pe tarabă, că e o situație specială, că țara are nevoie de un guvern care să ia decizii, care să coordoneze lupta împotriva virusului, sunt basme.

De ce n-au făcut-o?

Efectul gestului prostesc al social-democraților s-a văzut imediat. De altfel, nici nu era atât de greu de intuit. Singura politică aplicată de noii guvernanți a fost cea a jafului. Acordul pe care PSD și l-a dat la prelungirea stării de urgență a pus capac. Să recapitulăm. PSD dă jos Guvernul Orban.

PSD își respectă cu sfințenie muțenia

În câteva zile îl reinstalează. Vede cum decurg lucrurile, adică foarte prost, dar votează favorabil starea de urgență, după care este de acord și cu prelungirea acesteia timp de încă o lună. Aceeași mișcare complet neinspirată o face și la instituirea stării de alertă. Doar „neinspirată” sau dictată de rațiuni pe care nu le-a adus nicicând la cunoștința marelui public? Puteau social-democrații să amendeze noul Guvern Orban cu moțiune de cenzură de fiecare dată? Categoric da. De ce nu au făcut-o? Este o întrebare la care Ciolacu nu poate da un răspuns cinstit.

Avem moțiune, n-avem voturi

Au trecut patru luni de guvernare așa cum s-a văzut. Explicațiile liderului interimar PSD, că nu este bine să se depună moțiune de cenzură în timpul stării de alertă, sunt infantile și te trimit ori la sărăcia ideilor ce-l caracterizează, ori la înțelegeri politice subterane. S-a spus că s-ar ajunge la un climat politic încărcat negativ. Bine. Și dacă nu s-a depus moțiunea s-a ajuns la altceva? Nici posibila explicație că Guvernul Orban a fost anume lăsat pentru a-și eroda imaginea și a stârni nemulțumiri tot mai mari nu subzistă.

Klaus Iohannis are deja premierul

Românilor le-au fost de ajuns lunile de guvernare până la demiterea din februarie 2020 pentru a se convinge. Ce a urmat nu mai are nicio justificare.În același ritm și cu aceleași teorii ieftine PSD ajunge la momentul în care a simțit că pierde prea mult teren. Abia atunci a apăsat pe accelerație, anunțând că depune moțiunea. Și tot atunci face și anunțul șoc. Ar fi depus-o ieri, dar nu are voturile necesare. Dar vreme de patru luni, cât a fluturat-o prin fața Puterii, ce a păzit?

Vine Cioloș în locul lui Cioloș

Până în ultima secundă PSD a atârnat de lipsa câtorva voturi. Mai bine zis, abia în ultima secundă social-democrații și-au dat seama că moțiunea era la un pas de a fi sortită eșecului. Negocierile cu Victor Ponta le-au adus inima la loc. Promisiunile că vor veni cu un premier, cu un guvern și cu un program ce nu poate fi respins de Iohannis nu mai păcălesc pe nimeni. Klaus Iohannis va respinge tot ce vine din partea PSD. Poate fi majoritatea majorităților, acesta va face doar cum vrea sau cum i se dictează. Mai mult, ce propuneri se pot face în condițiile în care oamenii sunt aceiași de ani și ani de zile? Îl înlocuim pe Siegfried Mureșan cu Siegfried Mureșan? Pe Dâncu, de pe banca de rezerve, cu Vasile Dâncu? Pe Alina Gorghiu cu Alina Gorghiu? Pe Cioloș tot cu Cioloș? Pe Orban cu Orban?

Orban poate fi oricând parte din soluție Niciodată parte din problemă

Experimente de acest gen s-au făcut în permanență. Nu a fost nimic nou, ci doar rotirea cadrelor, ca în regimul Ceaușescu. Guvern de uniune națională? Cu ce oameni, din moment ce candidații sunt aceiași de până acum? Și nu mă refer la nume, în mod special. Ci la aceiași sfertodocți, racolați sau nu de servicii, slugarnici și suficienți, analfabeți funcțional sau deținători de diplome de la Facultatea de Orice. Rolul nedeclarat al moțiunii este altul, din câte se vede. Să îl ajute pe Ciolacu la alegerile din partid. Este și motivul pentru care a împins-o până în preajma Congresului. Știe că va trece. Și mai știe și că, după aceasta, va fi președintele PSD.

author avatar
Valentin Boeru
1.603 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger