Guvernul Bolojan ar putea pica, dacă premierul nu schimbă modul în care vrea să reformeze administrația publică locală. E un avertisment pe care-l dă o voce cunoscută din rândul formațiunii social-democrate.
Primarul social-democrat al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, joi seară, că Guvernul actual, din care şi PSD face parte, va cădea, în cazul în care premierul Ilie Bolojan nu va schimba modul în care vrea să facă reforma administraţiei.
Vasilescu a vorbit, joi seară, la Antena 3, despre reforma administraţiei, care încă se negociază în coaliţie. Întrebată, la un moment dat, în cadrul emisiunii, dacă va cădea Guvernul în cazul în care Ilie Bolojan nu schimbă modul în care vrea să facă această reformă, Vasilescu a răspuns scurt: „Da!”.
Vasilescu: „S-a bifat o dezbatere publică”
Olguţa Vasilescu a adăugat, referindu-se la recenta întâlnire de la Guvern a primarilor cu vicepremierii şi ministrul Dezvoltării – și la care ar fi fost așteptat și premierul, dar acesta nu a fost prezent – că „s-a bifat o dezbatere publică”.
„Invitaţia a venit pe Asociaţia Municipiilor din România (AMR). (…) Toţi cei care am venit acolo ştiam că ne întâlnim cu Bolojan. N-avea niciun rost să ne întâlnim cu Cseke (Cseke Attila, ministrul Dezvoltării – n.r.) pentru că ştim părerea lui. Dar s-a bifat o dezbatere publică ce trebuia făcută”, a punctat Olguţa Vasilescu.
Vasilescu a mai spus că primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene nu au înţeles exact ce vrea să facă Guvernul: „Partea proastă este că noi nu am înţeles varianta finală a Guvernului, că noi pentru asta ne-am dus. Adică am solicitat să vină cu altă variantă. Aşteptam să aflăm care este acesta. N-am aflat-o, pentru că tot ce ne-a zis Cseke, la un moment dat, noi l-am întrebat dacă este şi varianta premierului, la care el a răspuns că nu poate vorbi în numele premierului”.
Reforma administrației, subiect de tensiuni în Coaliție
Vicepremierii Marian Neacşu şi Tánczos Barna şi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, au analizat, miercuri, împreună cu reprezentanţii primarilor şi consiliilor judeţene mai multe aspecte cuprinse în proiectul de lege pentru reforma administraţiei publice locale.
S-a realizat o statistică a posturilor aprobate prin organigrame, a celor ocupate şi a celor vacante şi s-a discutat despre corelarea numărului de angajaţi cu numărul de locuitori din localitate. Premierul insistă pe o reducere cu 10% a posturilor ocupate în primării şi în Consilii Judeţene, în timp ce PSD şi UDMR se opun. În schimb, cele două partide au propus o reducere de 10% a cheltuielilor, soluţie care evită disponibilizarea angajaţilor.