Cauta

VIDEO. Nicușor Dan, primele declarații după rezultatele exit-poll la turul 2 al prezidențialelor: „Speranță și răbdare”

Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan

După aflarea primelor rezultate exit-poll la turul 2 al alegerilor prezidențiale, duminică seară, 18 mai, Nicușor Dan – candidat independent la prezidențiale – a făcut primele declarații, flancat de susținătorii săi.

„Alegerile nu sunt despre politicieni, sunt despre comunități. În alegerile de azi a câștigat o comunitate de români care vrea o schimbare profundă a României, funcționalizarea instituțiilor statului, reducerea corupției, un mediu economic prosper pentru români, o comunitate care vrea o societate a dialogului și nu o societate a urii”, a afirmat Nicușor Dan.

„Vreau să mulțumesc zecilor de mii de români care au fpcut campanie pentru o idee în toate aceste săptămâni. Ei au dovedit o forță a societății românești impresionată, mult peste nivelul dezbaterii politice din țara asta”, a mai spus acesta.

Nicușor Dan: „Vă rog: speranță și răbdare”

„Există o comunitate care a pierdut alegerile de azi. O comunitate care pe bună dreptate este revoltată de modul în care s-a făcut politică până acum în România. (…) Trăim un moment de speranță. Vă rog însă să aveți răbdare pentru perioada care vine. O să urmeze o perioadă dificilă necesară pentru a echilibra economic această economie, pentru a pune bazele unei societăţi sănătoase. Vă rog: speranță și răbdare”, a afirmat Nicușor Dan.

„Să ne bucurăm cu toții de seara asta, și de mâine toți împreună să începem reconstrucția României” – a mai transmis Nicușor Dan, din apropierea sediului Primăriei Capitalei.

Declarațiile actualului edil general al Capitalei, care a candidat la prezidențiale, au fost făcute la doar câteva minute de la aflarea primelor rezultate tip exit-poll.

La scurt timp după închiderea urnelor, la ora 21 (ora României), au apărut primele rezultate tip exit-poll. E important de menționat faptul că aceste exit-poll-uri nu includ și voturile din diaspora.

Cum arată cifrele exit-poll-urilor prezentate la ora 21:

AVANGARDE

Nicușor Dan: 54,9%
George Simion: 45,1%

CURS

Nicușor Dan: 54,1%
George Simion: 45,9%

Românii cu drept de vot au fost așteptați duminică, 18 mai, la urne pentru a-și exprima opțiunea electorală în cadrul turului al doilea al alegerilor prezidențiale, finala pentru fotoliul de la Cotroceni în care s-au calificat George Simion (AUR) și Nicușor Dan (candidat independent).

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL
  • Satele românești se răscoală împotriva Guvernului. S-a depășit linia roșie
  • Trump îl presează pe Zelenski: „Pacea depinde de tine”
  • Motorul Europei, vândut la bucată. Arabii au început să cumpere active din Germania
  • Drogba sare în ajutorul lui Chivu! Deal de 45 de milioane de euro!
  • Rămâne cum am stabilit!
  • Barcelona câștigă cu mare scandal, dar Flick nu este nici pe departe mulțumit
  • Sistemul limfatic: Conexiunea ascunsă între masaj, detoxifiere și imunitate
  • „La discreția președintelui”. Cum transformă Washingtonul banii aliaților în armă economică
  • Exit mobile version