AcasăPoliticaVIDEO. Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Am...

VIDEO. Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Am fost doi parteneri de coaliţie care ne-am respectat/Va fi greu să funcţionăm în viitor, dar…”

sursa foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, liderul PSD și candidatul partidului la președinția României, afirmă că nu a avut niciodată o relație de prietenie cu Nicolae Ciucă, șeful PNL și candidatul acestei formațiuni politice în cursa pentru Cotroceni.

Ciolacu s-a arătat deranjat de atitudinea liderului PNL, pe durata campaniei electorale. „Va fi greu să funcţionăm în viitor” – recunoaște președintele PSD.

Ciolacu: „Va fi foarte greu să depăşim acest moment”

„Nu am fost niciodată prieten cu domnul Nicolae Ciucă. Am fost doi parteneri de coaliţie care ne-am respectat. Părerea mea e că lucrurile au depăşit normalitatea. Va fi foarte greu să depăşim acest moment, dar eu sunt un bun creştin şi, de obicei, noi, creştinii, iertăm foarte repede şi eu, ca şi format de om”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, într-o intervenție la România TV.

Ciolacu a adus în discuție faptul că, deși înțelege că e campanie electorală, anumite lucruri l-au deranjat. „Normal că te deranjează când vezi că îţi este atacată familia, când pui anumiţi oameni să facă acest lucru, când vrei să pari altceva decât eşti, când ieşi cu nişte minciuni grosolane, chiar dacă e campanie electorală”, a mai spus Ciolacu.

Liderul PSD și, totodată, candidatul social-democraților în cursa pentru Cotroceni, pentru cea mai înaltă funcție în stat, a dat de înțeles că va fi dificil ca o alianţă cu PNL să funcţioneze.

„Va fi greu să funcţionăm în viitor, dar…”, a mai spus Ciolacu, în intervenția la postul de televiziune.

182 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger