Pentru SUA și aliații săi, miza războiului din Ucraina este mult mai mare decât ne putem gândi. Analiștii de peste Ocean spun că o victorie totală a Moscovei (asta presupune cucerirea Kievului) nu reprezintă un scenariu fantezist, dacă Washingtonul taie orice ajutor militar, iar Europa îi urmează exemplul, la scurt timp. Un astfel de rezultat ar fi teribil pentru NATO, calculele geopolitice s-ar reface total, iar întregul sistem care guvernează acum în UE se va prăbuși.
Pentru prima dată din 1990, se vorbește despre Federația Rusă ca de o amenințare militară convențională majoră la adresa Alianței Nord-Atlantice. Chiar dacă Organizația Atlanticului de Nord are un potențial armat cu mult mai mare decât ce dispune Kremlinul și nu există niciun motiv să ne îndoim de asta, iată că prin unele cancelarii se fac scenarii – și nu-s tocmai roz – privind o confruntare directă între cele două tabere.
Acesta este și motivul pentru care Casa Albă insistă cu înverșunare să sprijine în continuare Ucraina. Calculele americanilor sunt simple – mai bine plătim un preț financiar pentru războiul cu Rusia decât unul în vieți omenești.
Dacă Rusia nu va fi oprită în Ucraina, măcar atât cât să nu treacă Niprul, atunci SUA se văd obligate să desfășoare în Europa de Est o parte considerabilă a forțelor lor terestre, inclusiv un număr mare de avioane de vânătoare de ultimă generație. Deja vedem cum se schimbă tablă de șah și apar noi „trasee”… Numai construirea, ca să nu pomenim și de întreținerea unor astfel de aeronave necesită un effort foarte mare; în plus, Washingtonul ar trebui să-și prioritizeze obiectivele – ori blocarea Chinei în Asia, ori a Rusiei, în Europa.
Costul acestor măsuri este astronomic și vine într-un moment nepotrivit, în care US Army nu este pregătită corespunzător să facă față Rusiei și China, separat sau împreună.
Prețul plătit pentru un asemenea scenariu – de ordinul sutelor de miliarde, probabil. Durata? Cât timp amenințarea rusă va persista. Adică, la nesfârșit, cum ni se spune pe canale neoficiale.
Iată de ce nu asta trebuie să se întâmple în Ucraina. Sprijinind Kievul să reziste măcar pe teritoriile din prezent este mult mai mult avantajos și mai ieftin pentru „Aliați” decât a-i întoarce spatele lui Zelenski, făcându-l victorios, astfel, pe Vladimir Putin.
Mai mult, Institutul pentru Studierea Războiului dă de înțeles că focul care mocnește între ruși și ucraineni trebuie ațâțat mereu, nu care cumva să se stingă. În acest nedorit scenariu, înghețarea conflictului ar permite Rusiei să câștige timp și spațiu pentru a se pregăti de o ofensivă totală asupra Kievului și, mai apoi, de ce nu, asupra statelor baltice (membre NATO, dar anumite subpuncte din Art.5 le lasă vulnerabile).
Oblastul Herson, smuls din ghearele Rusiei în septembrie 2022, a fost primit cu urale și la București. Românii știu că, astfel, trupele rusești sunt ținute la mai bine de 300 de km distanță (și un râu mare) de graniță. Lesne de observat că scenariul opus (cucerirea întregii Ucraine) înseamnă comasarea unor divizii mecanizate puternice (șase la număr, mai exact, compuse fiecare din câte trei regimente) pe granițele NATO cu Polonia, Slovacia, Ungaria și România. Totul, sub scutul teribilei rețele dense de apărare aeriană alcătuită din sistemel S-300, S-400 și S-500, cu rază lungă de acțiune (acoperire suprapusă a întregului front ucrainean).
În concluzie, vedem că America nu-și dorește un război total cu Rusia, dar nici nu fuge de el, iar asta știe și Putin. Dacă va fi, va fi, dar dacă putem să-l evităm și, de ce nu, să câștigăm evitându-l, cu atât mai bine, gândesc strategii Pentagonului.