AcasăPoliticaVictor Ponta sare în apărarea lui Klaus Iohannis. Ce le transmite celor...

Victor Ponta sare în apărarea lui Klaus Iohannis. Ce le transmite celor care îl critică pe președinte

Victor PontaVictor Ponta sare în apărarea lui Klaus Iohannis. Ce le transmite celor care îl critică pe președinte

Victor Ponta îi atacă pe criticii lui Klaus Iohannis, care se arată dezamăgiți de alianța PSD – PNL. Liderul Pro România spune că mulți din cei care l-au ales pe Iohannis au dat de fapt un vot contra, nu neapărat unul bazat pe superioritatea actualului șef al statului.

„Cei care acum se plâng de Dl Iohannis, după ce l-au susținut demonizând și distrugând orice adversar sau critic, pur și simplu nu pot să accepte propriile erori. La fel au făcut cu Traian Băsescu. La fel vor face și în 2024. Dar noi ce vină avem? De ce plătim mereu noi frustrările lor personale exteriorizate în acțiunea politică a votului „contra”???”, scrie Ponta pe Facebook.

Victor Ponta a vorbit despre o revenire în PSD. Fostul lider PSD, care a plecat după ce partidul a ajuns să fie condus de Liviu Dragnea, a anunțat luni că s-ar întoarce în tabăra social democrată, mai ales după ce partidul său Pro România, nu a prins pragul de 5% la alegerile trecute.

Ponta revine în PSD?

Fostul premier a explicat, într-un interviu la Digi 24, că este dispus să-i ajute „cu plăcere” pe cei de la PSD în guvernarea cu PNL șu UDMR. Mai mult, s-ar putea pregăti o fuziune a Pro România cu PSD. De altfel, zilele trecute Victor Ponta a răspuns unei invitații făcute de către Marcel Ciolacu, care l-a chemat pentru discuții.

„Domnul Ciolacu m-a invitat, nu mă duc neinvitat nicăieri. Eu, cât am fost liderul PSD m-am sfătuit cu foștii lideri. Fiecare are o anumită experiență. Domnul Ciolacu m-a invitat, m-a întrebat. Dincolo de asta nu am discutat altceva și nici nu s-a pus problema. Dacă au nevoie, îi ajut cu plăcere. Dacă nu au nevoie, nu îi deranjez”, a transmis VIctor Ponta luni seară la Digi 24.

Victor Ponta, cândva co-președinte al alianței dintre PSD și PNL (USL), a declarat luni că se așteaptă acum ca social-democrații să anuleze decizia de excludere a sa din partid. Ponta a explicat că partidul a decis să îl dea afară pe motiv că a refuzat să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

author avatar
Andreea Vlad
372 afisari

3 COMENTARII

  1. & Ponta zice că așteaptă și o „macaroană cu brânză”, să i se ridice restricțiile de psd-ist, că au ajuns la guvernare și îi susține sau nu îi încurcă, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger