Cauta

Victor Ponta nu are emotii inaintea motiunii: Stiti foarte bine, nu va trece. Ne vedem de treaba!

La debutul sedintei de Guvern de miercuri, premierul in exercitiu s-a declarat convins ca actiunea Opozitiei, care va fi supusa la vot in Parlament peste doar doua zile, nu are sanse sa fie adoptata.

Victor Ponta nu are emotii inaintea motiunii: Stiti foarte bine, nu va trece. Ne vedem de treaba! - Ziarul NationalDrept urmare, le-a transmis ministrilor din Cabinetul sau la inceputul sedintei de Guvern de miercuri – intrevedere care a inceput cu aproximativ trei ore intarziere fata de ora la care debutau de obicei aceste intruniri saptamanale ale Executivului -ca sunt multe lucruri de facut, in perioada imediat urmatoare, drept urmare e nevoie sa fie concentrati pe proiecte guvernamentale, precum Codul Fiscal, Legea Salarizarii, dar si Masterplanul de Transport.

Asadar, desi recunoaste dreptul Opozitiei, respectiv al PNL-ului de a depune o motiune de cenzura la adresa Executivului pe care il conduce, Victor Ponta a dat de inteles ca nu are emotii in privinta succesului demersului al carui continut a fost citit luni in plenul Parlamentului si care va fi suspus votului in dimineata zilei de vineri. “Sunt convins ca vineri batalia politica se va duce doar in Parlament (..) Stiti foarte bine, nu va trece, asta inseamna ca de saptamana viitoare ne vedem de treaba”, s-a exprimat premierul.

Ultimele stiri

  • Târgurile de Crăciun 2025, din Bucureşti, se închid duminică. Ce vânzări au avut comercianţii anul acesta
  • Cât costă masa pentru Revelion 2026 la restaurant. Românii nu s-au mai înghesuit să petreacă în localuri din cauza preţurilor ridicate
  • Ce prevede proiectul de reformă a pensiilor speciale asupra căruia CCR trebuie să se pronunţe duminică, 28 decembrie
  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Exit mobile version