Cauta

Victor Ponta nu a participat la sedinta Coalitiei. Rovana Plumb a explicat motivul!

Cu scurta vreme inainte ca intrevederea la care participa liderii formatiunilor ce alcatuiesc actuala Coalitie aflata la guvernare sa inceapa si in contextul in care s-a observat lipsa premierului Ponta, intrebata in privinta acestui aspect, Rovana Plumb a confirmat faptul ca fostul sef al PSD, retras temporar de la sefia formatiunii, nu va lua parte la sedinta din aceasta prima zi a saptamanii.

Sefa interimara a social-democratilor a si explicat motivul pentru care premierul nu va fi prezent la intalnirea Coalitiei: se afla in Turcia, la medic. „Domnul prim-ministru Victor Ponta este la control astazi si nu poate participa, dar, cu siguranta, ne vom reintalni in momentul in care va reveni”, a punctat presedintele inetrimar al PSD.

Este vorba despre un control necesar dupa operatia suferita, in urma cu circa o luna, la genunchiul stang, urmare a unei accidentari suferite de primul-ministru in timp ce juca baschet. Ponta s-a internat pe 14 iunie, intr-o clinica din Istanbul, iar o zi mai tarziu a fost operat. Dupa aceasta interventie, seful Guvernului a avut nevoie de circa doua saptamani de recuperare, inainte de a reveni in tara si de a-si prelua prerogativele detinute, interimar, de catre vicepremierul Oprea.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version