AcasăPoliticaVictor Ponta a răbufnit: „Domnul Iohannis inaugurează tot ce am început eu”

Victor Ponta a răbufnit: „Domnul Iohannis inaugurează tot ce am început eu”

Victor PontaVictor Ponta a răbufnit: „Domnul Iohannis inaugurează tot ce am început eu” / foto: facebook/victor.ponta

Președintele Klaus Iohannis a participat săptămâna trecută la două inaugurări importante în domeniul transporturilor, și anume deschiderea metroului din Drumul Taberei și darea în folosință a 18 kilometri noi din Autostrada Transilvania.

Lucruri care l-au deranjat enorm pe Victor Ponta, fostul premier al României! Președintele partidului Pro România vrea ca și șeful statului să înceapă un proiect major, nu să termine ce au început alții, iar apoi să culeagă laurii.

„Am văzut că domnul Iohannis are o pasiune: inaugurează tot ce am început eu. Şi nu pot să-mi doresc altceva decât ca domnul Iohannis să înceapă şi el ceva, un proiect major, ca să pot să-l inaugurez eu după 2024. Dar, din păcate, cu domnul Iohannis am inaugurat împreună autostrada aceea de la Sibiu la Deva, care după aceea, când s-a prăbuşit, am prăbuşit-o numai eu. S-a reparat, merge toată lumea pe ea. Mă bucur că am făcut metroul Bucureşti, pentru că domnul Iohannis, probabil, nu mergea cu metroul la Sibiu şi a avut ocazia să vadă şi el cum arată un metrou”, a declarat Victor Ponta, în cadrul unei întâlniri publice de la Oradea.

Liberalii și-au asumat meritul pentru trei proiecte de infrastructură

Președintele Iohannis a mers în ultima perioadă proiecte de infrastructură majore pentru România, cum ar fi punerea în funcțiune a magistralei 5 de metrou și la tăierea panglicii pe tronsonul de autostradă Iernut-Chețani.

Luni, 21 septembrie, șeful statului a testat trenul care leagă Aeroportul Otopeni de Bucureşti. Și de această dată, Iohannis a lăudat guvernul liberal pentru execuţia noului tronson, care a reuşit în mai puţin de un an de la preluarea guvernării să finalizeze proiectul.

„Planul de relansare economică pe care l-am elaborat cu Guvernul Orban începe să-şi arate şi partea practică. Am participat azi la un test pe singura linie nouă de cale ferată construită din 1984 încoace. Noi dorim să dezvoltăm Aeroportul Internaţional, dar e nevoie să ajungi în aeroport în condiţii bune şi predictibile, iar această legătură este esenţială”, a spus Iohannis.

author avatar
Andreea Vlad
184 afisari

4 COMENTARII

  1. Pinocchio , tu ai stagnat toate lucrarile , ti-ai umflat buzunarele si ai inaugurat barurile din Dubai impreuna cu Ghita !

  2. Pisicuțule, ai dreptate! Un singur lucru ai uitat să spui, că procedura de inaugurare este copy paste după matale. Exact așa făceai când erai premier. Inaugurai primii 5 Km de autostradă, primii struguri culeși din vii, primele locuri de joacă făcute din fonduri europene. Totodată, cum vrei să inaugureze Ciolannis ceva. El a construit ceva sau a săpat undeva un șanț? Nu, el a cumpărat case din meditații. Singurul lucru făcut a fost simularea cu plantarea unui copac într-o viitoare pădure, nu în cea chelită de austriecii lui dragi.

  3. Pai si acum ce sa faca? Sa le lase neinaugurate? Intr-o societate sanatoasa la cap ( a noastra nu este), proiectele trebuie sa aiba continuitate, indiferent de cine este la guvernare, pentru ca se presupune ca ei guverneaza pentru tara si popor. Dar ei, prostii, blocheaza proiecte importante doar pentru ca au fost incepute, sau semnate de fosta guvernare. E normal?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Postecoglou obligat să-l titularizeze pe Drăgușin?

Ben Davies, fundașul stânga al lui Tottenham, s-a accidentat și va rata restul acestui sezon. Destiny Udogie, titularul postului, ratează și el finalul acestei...

Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când...

Mai sunt doar câteva zile până când credincioșii ortodocși vor sărbători Sfintele Paști.Și cum, conform tradiției, în Joia Mare multe gospodine încep deja...
proger