AcasăPoliticaVictimele de la Piatra Neamț, cal de bătaie la parlamentare

Victimele de la Piatra Neamț, cal de bătaie la parlamentare

La lăcomia de putere și la lipsa de scrupule care ne caracterizează era de așteptat să se ajungă la așa ceva. Nici nu au fost îngropați morții de la incendiul din spitalul de la Piatra Neamț, cinci sunt încă neidentificați, și deja politicienii amușinează în jurul lor precum hienele. E rost de profit electoral. Încă nu au curajul să o spună cu glas tare, încă se mai abțin, pentru a nu stârni revolte greu de stins, dar acțiunile lor asta trădează. Se bate monedă pe marginea anchetei și se cere găsirea imediată a vinovaților. Cam cât de repede? Până la alegeri?

Demisia directorului Micu nu l satisface pe Orban

Ludovic Orban a declarat că demisia directorului spitalului nu îl satisface, nu este de ajuns. La Piatra Neamț este vorba de fapte penale, de vini individuale și cineva trebuie să răspundă. Până aici are dreptate. Depinde, însă, către ce vinovați se va îndrepta ancheta și ce partid au în spate. Tabăra adversă îi va arăta cu degetul și va folosi aceasta pentru a-și crește procentul de simpatie înaintea alegerilor. Este tot un meci între PNL și PSD, de data aceasta jucat pe spatele morților.

Acuzațiile, sarcină de partid

Acuzațiile curg din ambele părți. Prefectul liberal al județului o ține ca gaia mațul cu amenajările făcute în spital fără acordul Direcției de Sănătate Publică. S-ar fi montat niște panouri de rigips pentru delimitarea culoarelor pentru medici și bolnavi Covid, iar unul dintre panouri bloca evacuarea în caz de pericol.

Rareș Bogdan dezinformează ca de obicei

Pare a fi o sarcină de partid prostia asta, căci panourile nu aveau legătură cu incendiul produs. Apoi, cu tot regretul, din saloanele în care s-a produs dezastrul nu mai avea ce pacienți să evacueze, erau deja carbonizați. Povestea a ajuns să fie plimbată de colo colo, căci lucrarea ar fi fost făcută la sugestia unui epidemiolog cu jumătate de normă la spital, dar și la Direcția de Sănătate Publică. Ceva de genul el propunea, el aproba. Dar numirea epidemiologului cine a făcut-o la spital? Dar la DSP? Nu este întâmplător acest lucru, pentru că trebuie ținut cont de scandalul care abia a început pe tema numirilor.

Cine e mai de vină?

Rareș Bogdan, vicepreședintele PNL, vine să rupă gura lumii cu un document care arată că social democrații au modificat actul normativ emis de Parlament, privind numirea directorilor de spitale. Susține el că preocuparea celor de la PSD a fost să păstreze procedura de numire pentru managerii de spitale de către președinții de consilii județene, și nu de Ministerul Sănătății, cu scopul de a controla banii publici care finanțează sistemul de sănătate. Spune doar o jumătate de adevăr. În realitate, a fost o înțelegere între PNL și PSD, care aveau cam juma-juma din baronii locali și câștigau toți. Mai mult, liberalii au votat amendamentul și toată lumea a fost fericită.

Arsene președintele Consiliului Județean indicat ca vinovat de către liberali

Social democrații ar fi de vină că au numit la conducerea spitalului un manager care nu avea nicio legătură cu sănătatea sau cu administrația. Dar numai că acesta trecuse și prin PNL, de unde fusese recuperat. De altfel, alternanța PSD-PNL la numirile de directori la spitalul din Patra Neamț  a fost o singură dată deranjată, când la conducere a apărut și un om propus de Mișcarea Populară. Cine a fost mai de vină, din moment ce toți au fost complici? Fiecare, însă, îl va acuza pe celălalt dacă din asta poate obține profit electoral.

De ce s-ar abține?

Nu era de ajuns. Mai trebuia ceva. PNL Neamț a declanșat deja atacul baionetă împotriva lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean, pe care îl acuză ca și cum ar fi singurul vinovat de tot ceea ce s-a întâmplat. Îi cer demisia. Foarte bine. Dar, pe de altă parte, social democrații cer și ei demisia lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Și nu numai lui, ci și lui Orban. Ponta și Tăriceanu solicită și ei același lucru. Însă nimeni nu pare a băga de seamă că după întâlnirile de la Cotroceni, în care se cere sporirea capacităților secțiilor ATI, apar ca din senin ba paturi, ba dotări până atunci inexistente. În realitate, sunt numai improvizații ca în toate spitalele, inclusiv ca la Piatra Neamț, iar medicii și managerii tac. Tac de frică.

Iohannis nu se simte cu nimic vinovat

Cine are curaj să-i spună felcerului-șef că totul este o prostie și că trăiește din închipuiri? Cine are curaj să-i reproșeze că poate ar fi fost mai bine dacă partidul lui ar fi furat mai puțin, în așa fel încât chinezăriile electrice, achiziționate pentru că sunt cele mai ieftine, să nu fie considerate cabluri performante de înaltă tensiune? Cine să-i spună că este cel puțin la fel de incapabil ca guvernul pe care îl conduce și că măsurile girate de el sunt catastrofale, după cum s-a văzut? Nu cred că în conferința de presă de diseară nu va ataca PSD, învinuindu-l mai mult sau mai puțin voalat de tragedia de la Piatra Neamț. Cei 11 morți nu-l vor împiedica să fie rezervat în aprecieri. Dacă poate obține un profit electoral pentru liberali de pe urma lor, de ce s-ar abține?

author avatar
Valentin Boeru
864 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger