Președintele Vladimir Putin tocmai a făcut ceea ce ar putea fi cea mai importantă concesie a sa de la invazia din Ucraina. Dar totul se plătește.
La doar câteva zile după ce a suspendat participarea Rusiei la un acord pentru a permite trecerea în siguranță a exporturilor de cereale ucrainene, ceea ce a dus la creșterea prețurilor, Kremlinul a fost de acord să reia acest pact.
Este o răsturnare de situație rară pentru un autocrat care nu admite niciodată îndoiala. Dar presiunea funcționează, în special atunci când vine din partea țărilor de care o Rusie izolată are cea mai mare nevoie ca prieteni, intermediari și destinații de export.
Moscova a fost pur și simplu incapabilă să torpileze un acord care servește Turciei și lumii emergente mai largi, importatoare de alimente – cel puțin nu fără a pune în pericol sprijinul Ankarei și al altora.
Despărțită de Occident, având nevoie de aliați pentru producția sa, Rusia nu a fost niciodată mai dependentă de aceste națiuni. Iar Putin știe acest lucru.
Nu este de mirare, așadar, că în timpul unei apariții de trei ore și jumătate, săptămâna trecută, la forumul Valdai – alternativa Rusiei la Davos – a vizat Sudul Global. După ce a acuzat Occidentul că neagă suveranitatea și identitatea națiunilor, că alimentează războiul din Ucraina și că provoacă o catastrofă alimentară, el s-a îndreptat în mod neobișnuit de explicit către China, India, Turcia și alții.
L-a lăudat pe prim-ministrul indian Narendra Modi și pe Recep Tayyip Erdogan din Turcia, membru NATO și partener comercial al Kremlinului.
Toate acestea sugerează că aceste țări au avut rareori mai multă influență și interese. Și,așa cum arată acordul privind cerealele, acestea funcționează.
Nu fac presiuni mult mai mari pentru a pune capăt unui război care a dus la creșterea costurilor alimentelor, a destabilizat piețele energetice și a creat cea mai periculoasă confruntare de la Criza rachetelor din Cuba
În parte, din cauza sentimentului antioccidental adânc înrădăcinat care a creat un teren fertil pentru narațiunile rusești. Multe dintre aceste națiuni sunt favorabile argumentului conform căruia sancțiunile occidentale sunt cele care determină creșterea prețurilor.
De asemenea, și mai prozaic, războiul nu a fost atât de rău pentru multe dintre ele. Au cumpărat hidrocarburi rusești ieftine în volume semnificative într-un moment în care costurile de import sunt o bătaie de cap.Oricât de puțin probabil ar fi să reușească, planul Rusiei de a transforma Turcia într-un hub de gaze este atrăgător pentru Erdogan.
Și este din ce în ce mai clar că Moscova va fi lăsată în genunchi din punct de vedere economic pe măsură ce conflictul din Ucraina se prelungește, lăsând Beijingului, Ankarei și altora spațiu de manevră pentru a profita de oportunitățile geopolitice pe care le va aduce, în Rusia și în jurul acesteia.
Ambivalența lumii emergente mai are o explicație: o putere semnificativă de a-l convinge pe Putin, în special China, India sau Arabia Saudită, cu mâna pe robinetele producției de petrol.
Turcia și-a demonstrat influența cu criza cerealelor. Dar ar avea și mai mult de câștigat împreună cu Sudul Global. Acordurile bilaterale cu Rusia – indiferent care ar fi – sunt o capcană minuțios regizată de Putin.