Cauta

Viceprimarul Constantei s-a ratacit si a ajuns la DNA!

Desi multora le-ar putea parea o gluma, vicele constantean asigura ca e cat se poate de serios. Vrand sa ii duca un pachet primarului suspendat al orasului de la malul marii, aflat in arestul Politiei Capitalei, dar adus, luni, la Instanta Suprema, unde se judeca cererea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv, Stan a incurcat adresele.

Asadar, in loc sa ajunga din prima sa-l vada pe Mazare, Stan a facut un popas la Directia Nationala Anticoruptie. Abia dupa ce s-a lamurit ca a gresit adresa, viceprimarul a plecat de la DNA cu intentia precisa de a ajunge la procesul edilului suspendat al Constantei. „Merg ca are proces, la 3. Am gresit destinatia”, a marturisit, razand, Gabriel Stan, in timp ce se indrepta catre masina.

Va amintim ca Mazare se afla de peste trei saptamani in deja celebrul „beci domnesc”, mai precis de la inceputul lunii, in tot acest interval fiind vizitat atat de catre fiul sau, Raducu, dar si de iubita edilului. DNA il acuza pe primarul suspendat al Constantei de luare de mita, conflict de interese si abuz in serviciu.

sursa foto: info-sud-est.ro

Ultimele stiri

  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Exit mobile version