Cauta

Vasile Dancu, audiat in comisiile parlamentare

Sociologul Dancu – propunerea primul-ministru desemnat pentru portofoliul Dezvoltarii Regionale si pentru functia de vicepremier- este audiat, la aceasta ora, in comisiile de parlamentare specializate in Administratie.

Vasile Dancu, audiat in comisiile parlamentare - Ziarul NationalIn conditiile in care, seara trecuta, s-a simtit rau si a ajuns de la Parlament la spital, ca urmare nu a putut fi prezent in fata senatorilor si deputatilor din comisiile de specialitate, asemeni celorlalti specialisti pe care Ciolos i-ar vrea in cabinetul sau, Dancu a fost chemat la discutiile cu parlamentarii din aceste foruri in aceasta dimineata.

De altfel, discutiile continua si la aceasta ora. “Vreau o reforma a administratiei in special in perfectionarea resurselor umane”, le-a transmis Dancu reprezentantilor Comisiei de Administratie din Parlament.

Va reamintim ca toti cei propusi si audiati in cursul zilei trecute au trecut de audierile din comisii. Dar si ca, seara trecuta, Ciolos a decis sa retraga propunerea de la Justitie, in persoana Cristinei Guseth, urmand sa decida asupra unei alte persoane care ar putea sa preia acest portofoliu.

Ultimele stiri

  • Investitorii globali se îndreaptă către inteligența artificială chineză
  • Piața auto europeană își revine
  • Ce ne aduce Moș Crăciun?
  • Va sări China în apărarea Venezuelei?
  • Amenzi de peste 230.000 de lei după controale la târgurile de Crăciun. Ce nereguli a găsit ANPC – FOTO
  • Războinicul din Ţara lalelelor
  • Update. Tavanul care acoperea piscina unui hotel din Sibiu s-a prăbușit, Plan Roşu de Intervenţie/8 persoane, scoase din piscină de salvatori – FOTO
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant: „O bătaie de joc”. Austeritatea nu e „reformă”, ci „un asasinat economic odios și de neimaginat” – VIDEO
  • În timp ce mulți abia așteaptă să vină Crăciunul, un profet anunță sfârșitul lumii! Spusele sale i-au băgat în sperieți pe cei care l-au auzit! VIDEO
  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Exit mobile version