Cauta

Vânzarea companiilor românești, strecurată în PNRR de liberali și useriști

Vânzarea companiilor românești, strecurată în PNRR de liberali și useriști - Ziarul National

Cuplul Cîțu-Ghinea, un dezastru pentru România

Toate reformele dificile, care, practic, taie în carne vie, în ce privește nivelul de trai al românilor, au fost concepute de liberali și useriști, fără vreo obligație impusă de Comisia Europeană, ne spune europarlamentarul Victor Negrescu. Acesta arată că reformele sunt, de fapt, un program politic neoliberal, care, în aspectele importante, contravin interesului național.

Lamentările demagogice ale PNL și USR, care au aruncat responsabilitatea pe Comisia Europeană în ce privește reformele dure din PNRR, unele dintre ele imposibil de implementat, s-au dovedit a fi praf în ochii cetățenilor. În realitate, absolut toate reformele au fost propuse Comisiei Europene de liberali și useriști, fără să existe vreo consultare cu celelalte partide parlamentare sau cu societatea civilă și nici vreo analiză de impact asupra populației și economiei.

Europarlamentarul Victor Negrescu ne spune că au mai fost și alte țări care au avut reforme importante de făcut, însă Guvernul PNL-USR s-a angajat la reforme care mai degrabă corespundeau programului lor politic, decât să fie cerute de la Bruxelles.

”Au fost prezentate de către România ca fiind angajamente pe care statul român le va adopta și, în contextul ăsta, Bruxelles-ul a acceptat aceste propuneri. Bruxelles ne-a prezentat raportul de țară cu recomandările făcute, la care noi trebuia să oferim soluții. Dar soluțiile, jaloanele, reformele efective au fost emise de către fostul guvern PNL-USR și ele au o componentă neoliberală foarte evidentă, iar acest lucru a devenit o dificultate pentru noi în ceea ce înseamnă, de exemplu, limitările pentru creșterea pensiilor, impunerea unor taxe care privesc mai degrabă toată populația, decât să privească pe cei care au venituri pentru a putea să suporte impozite suplimentare. S-au introdus anumite privatizări în zone în care nu era necesar lucrul acesta”, ne-a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Lupte grele pentru diminuarea prejudiciilor

În ultima perioadă reprezentanții social-democraților fac eforturi enorme pentru a corecta derapajele din PNRR, încercând să optimizeze reformele și investițiile. Astfel, în ce privește pensiile, Banca Mondială va face un studiu, care va arăta, cel mai probabil, că în România pensiile sunt mult sub media europeană și că ar trebui să existe o creștere a pensiilor pentru ca oamenii să aibă minimul de subzistență.

”Pe zona de taxare, fostul guvern a propus din nou ca povara fiscală să fie pe umerii românilor, în loc să fie suportată de cei care au de unde să plătească taxe, și nu vorbim doar de firme, ci și de oamenii foarte bogați din țară. Și aici se va face un studiu care va arăta inegalitatea fiscală existentă în România, adică faptul că povara fiscală este pe populație și pe IMM-uri, în loc să fie pe cei care ar putea să contribuie mai mult și au de unde. Liberalii și useriștii au pretins în mod eronat, în toți acești ani, că ei au relații bune la Bruxelles și că vor face lucruri bune pentru România. Acum se vede acest lucru, dar ei dau vina pe Bruxelles pentru ceea ce au susținut în PNRR și ceea ce au negociat. Sunt reforme propuse de către România, pornind de la recomandările specifice de țară, dar care puteau fi făcute altfel”, ne-a precizat europarlamentarul Victor Negrescu.

Suprataxarea populației, în loc de colectare mai bună

În ce privește creșterea veniturilor la bugetul de stat, alte state au venit cu soluția de a îmbunătăți colectarea, în timp ce România a propus taxe noi și majorarea celor existente.

”Franța are companii de stat foarte puternice care nu s-au privatizat, dar a fost eficientizat modul în care erau conduse acele companii, prin diferite proceduri și mecanisme care conferă transparență. Și noi puteam face la fel, nu trebuia să ne angajăm că vindem acele companii. Contează managementul acestor companii, și, în același timp, când sunt companii de interes strategic, pe zona energetică, de resurse, este important ca statul să dețină un pachet majoritar, pentru ca eventualele dividende să ajungă în bugetul de stat, nu să meargă în afară”, a mai afirmat europarlamentarul Victor Negrescu.

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Omul lui Nicușor, EȘEC TOTAL. În nici 2 ani, Cătălin Drulă a pierdut 3 ture de alegeri
  • Alegeri în București 2025. Daniel Băluță, reacție-fulger: Rezultatul exit-poll-ului este neconcludent/Este esențială numărătoarea voturilor – VIDEO
  • Alege ce citești
  • Alegeri în București 2025. Ciprian Ciucu, după aflarea rezultatelor EXIT-POLL: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele” – VIDEO
  • Rezultate exit-poll, alegeri București. Ciprian Ciucu este noul primar al Capitalei
  • America pierde avantajul financiar. Asia se împrumută în euro
  • Exit mobile version