AcasăPoliticaVa trece NATO - sau va eșua - Marele Test al Rusiei?

Va trece NATO – sau va eșua – Marele Test al Rusiei?

Pentru Vladimir Putin, Ucraina nu este scopul final, ci doar un pas intermediar. Adevăratul premiu este distrugerea NATO și prăbușirea ordinii conduse de SUA care au susținut Europa din 1945

În cursul nopții de marți spre miercuri, mai multe drone rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei. Varșovia a  solicitat activarea Articolului 4 din Tratatul Nord-Atlantic și reuniunea Consiliului de Securitate al ONU.

Dronele au mai pătruns în spațiul aerian al Poloniei și în trecut, dar a fost prima dată când forțele poloneze și NATO le-au doborât.

Cu doar câteva zile înainte, rachetele rusești au lovit clădiri din Kiev legate de Marea Britanie și UE. Totul face parte dintr-o campanie menită să testeze capacitatea NATO de a răspunde la agresiunea Rusiei.

Premiul lui Putin

Pentru Vladimir Putin, Ucraina nu este scopul final, ci doar un pas intermediar, notează The Spectator. Adevăratul premiu este distrugerea NATO și prăbușirea ordinii conduse de SUA care au susținut Europa din 1945.

Dacă alianța poate fi fracturată pe flancul său estic, autoritatea Washingtonului în Occident se va destrăma. Garantarea apărării colective lăudată de NATO va deveni o promisiune goală. Acesta este marele test al Rusiei.

Rusia nu acționează singură. China dorește, de asemenea, să submineze influența globală a SUA și investește masiv în dezvoltarea unei ordini mondiale paralele prin intermediul unor instituții precum BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai. Imensa paradă militară de la Beijing a fost concepută pentru a arăta lumii (și publicului intern) că puterea Americii are acum un rival pe măsură.

NATO  nu a amenințat niciodată cu un război împotriva Rusiei, dar Putin și ascunde ambițiile imperiale sub pretextul autoapărării. Scenariul este deprimant de familiar.

Înainte de a trimite tancurile în Ucraina, Moscova a vorbit cu vehemență despre „nazistii” din Kiev și comploturile occidentale. Acum, fostul președinte rus Dmitri Medvedev avertizează că Finlanda, cel mai nou membru al NATO, se pregătește să atace Rusia.

Uniunea Europeană, care a promis să se reînarmeze în următorii cinci sau zece ani, nu dipune de  resurse în ceea ce privește apărarea antirachetă sau stocurile de rezervă.

NATO poate declanșa atacuri cibernetice, sabotaj, presiuni discrete, dar violente asupra lanțurilor de aprovizionare ale Rusiei. Este singurul limbaj pe care Kremlinul îl înțelege. Dar nu este unul pe care o alianță bazată pe consens îl poate gestiona cu ușurință.

În timp ce liderii europeni s-au grăbit să sprijine Polonia și să condamne Rusia în urma atacurilor cu drone, a durat mai mult de douăsprezece ore până la prima declarație oficial din partea ambasadorului american la NATO, care a confirmat că SUA susține atât Polonia, cât și NATO.

Puterea de descurajare a NATO s-a bazat pe presupunerea că America va apăra Europa ca și cum s-ar apăra pe sine însăși. Acum, ipoteza se clatină. Dacă trece marele test, alianța va supraviețui. În caz contrar, Occidentul se va destrăma.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
143 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger