Pe măsură ce relațiile dintre Moscova și Berlin se deteriorează din cauza reducerii aprovizionării cu gaze naturale și a sancțiunilor legate de Ucraina, Putin îl îndepărtează acum pe omologul său german, cancelarul Olaf Scholz. Dar este o mișcare pe care ar putea ajunge să o regrete.
Presează Germania să pornească gazoductul Nord Stream 2 pentru a stabili fluxurile la niveluri normale. Cantitatea de gaz rusesc care curge în Germania de-a lungul conductei operaționale Nord Stream 1 sub Marea Baltică este limitată la 67 de milioane de metri cubi pe zi, sau aproximativ 40% din capacitatea sa tehnică.
Viclenia Kremlinului
Putin spune că certificarea celei de-a doua etape a Nord Stream, nou construită, dar inoperantă, ar oferi o soluție.Propunerea este o viclenie: teoretic, punerea în funcțiune a unei conducte de gaze neutilizate ar putea oferi o capacitate suplimentară pentru a compensa volumele pierdute. Dar, pentru a crede asta, ar trebui să credeți, de asemenea, că Gazprom (a se citi: Kremlinul) acționează cu bună credință și intenționează să folosească capacitatea de care dispune. Nu e cazul.
Aprobarea Nord Stream 2 ar însemna ca Germania să arboreze un steag alb în disputa cu Rusia. De asemenea, nu ar duce la nimic. În ciuda afirmațiilor lui Putin, Gazprom și-a distrus reputația de furnizor de gaze de încredere, reținând volume importante de pe piața europeană.
Problema nu constă în cantitatea de capacitate de gazoducte de care dispune Gazprom, ci în modul în care compania alege să o folosească.
La 15 iunie, Gazprom a redus fluxurile Nord Stream 1 la 40 %. Ulterior, au coborât la zero în timpul unei perioade de zece zile de întreținere de rutină care s-a încheiat la 21 iulie, când au revenit la nivelul de 40%.
Gazprom a susținut că fluxurile nu pot crește mai mult deoarece o turbină de compresor defectă, necesară pentru a pompa gazul la peste 1 200 km sub Marea Baltică, nu a putut fi returnată de la o bază de service Siemens din Canada din cauza sancțiunilor legate de Ucraina.
Este revelator faptul că Gazprom a așteptat o lună înainte de a emite retroactiv o notificare către cumpărătorii săi europeni de gaze naturale în legătură cu problema turbinei. Iar această notificare – cunoscută sub numele de clauză de „forță majoră” – a fost raportată pentru prima dată la 18 iulie, exact în aceeași zi în care presa rusă a declarat că turbina reparată a părăsit Canada și se îndrepta înapoi spre Rusia prin Germania.
Controversa legată de turbină a fost descrisă miercuri de Berlin drept un „pretext” pentru ca Rusia să oprească livrările, iar UE a acuzat Moscova că folosește gazul „ca pe o armă”.
După ce Germania a înghețat procesul de certificare a Nord Stream 1, se pare că Gazprom a redirecționat jumătate din gazul care urma să treacă prin Nord Stream 2 pentru „consum intern și procesare” în Rusia, ceea ce înseamnă că Rusia nu mai are suficient gaz pentru a umple ambele conducte la capacitate maximă.
A propune o soluție neviabilă din punct de vedere tehnic la o problemă politică este o provocare inutilă. Poate că lui Putin îi place să puncteze, dar criza energetică europeană este o problemă atât pentru Rusia, cât și pentru Scholz și aliații săi europeni.
Uniunea Europeană, cu toate defectele sale, ia acum în serios amenințarea Moscovei și legiferează pentru a forța statele membre să își reducă consumul în această iarnă, în timp ce avansează planuri pe termen lung pentru un viitor fără importuri de energie din Rusia.
Se pregătește pentru dureri economice extreme pe termen scurt, dar ar putea ieși în câțiva ani cu o economie industrială și un sistem energetic mai rezilient, chiar dacă mai mic.
Rusia nu poate înlocui cu ușurință achizițiile europene de gaze naturale. Construirea conductelor către China va dura mulți ani, la fel ca și capacitatea de lichefiere și de export a volumelor de gaze naturale lichefiate (GNL) către piețele globale. Putin pune la cale dispariția principalului client energetic al Rusiei fără a avea mijloacele necesare pentru a-l înlocui. Scholz ar putea să râdă la urmă.