Încă din 2021, Joe Biden și-a exprimat speranța că Rusia și America ar putea ajunge la „o relație stabilă și previzibilă”. Dar invazia Ucrainei a modificat radical această evaluare. Kremlinul posedă o imensă putere perturbatoare și este dispus să își asume riscuri mari pentru a-și promova agenda geopolitică.
Pentru a face față Rusiei, consideră analiștii americani, va fi nevoie de o strategie pe termen lung, una care să amintească de „containment”, care a ghidat Statele Unite în timpul Războiului Rece, sau ceea ce președintele John F. Kennedy numea o „luptă lungă și crepusculară” împotriva Uniunii Sovietice.
Au trecut mai bine de 75 de ani de când diplomatul George Kennan a formulat pentru prima dată această strategie în celebra sa telegramă de la Moscova sub pseudonimul „X”. În 1947, el a descris izolarea/reținerea inamicului drept strategie politică întărită de „aplicarea abilă și vigilentă a contraforței într-o serie de puncte geografice în continuă schimbare”. Scopul era de a evita un conflict direct cu Uniunea Sovietică, oprind în același timp extinderea puterii sovietice. Dar vremurile s-au schimbat și cer o nouă viziune.
Deși SUA au mobilizat ajutorul militar către Kiev, pentru a controla influența rusă în Eurasia și în Africa vor fi necesare instrumente diferite, cum ar fi sprijinul pentru reforma guvernării și pentru comerț. Administrația Biden nu le are, după cum nu are nici un plan concret pentru integrarea în sfera occidentală a statelor aflate în trecut sub cizma sovietică: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, R.Moldova și Ucraina.
În Europa, amenințarea rusă bate la ușa NATO. O nouă strategie de izolare a Rusiei nu depinde de victoria Ucrainei, ci de SUA. Uniunea Europeană se gândește cu teamă la ce va face un Trump reales.
Pe de altă parte, puteri regionale, precum India și Africa de Sud, au amintiri neplăcute ale colonialismului occidental și susțin că invocarea de către Washington a unei lupte morale cu Rusia lui Putin este interesată și ipocrită. Un număr și mai mare de țări nu doresc să își pună în pericol propriile economii prin impunerea de sancțiuni sau prin participarea la un conflict pe care nu îl consideră al lor.
Doar cu strategia intervenționismului militar, America nu poate contesta influența Rusiei. Orice strategie de limitare trebuie să țină cont de angajamentele de resurse în Indo-Pacific și de impactul relației sino-ruse. Beijingul se face ecoul punctelor de discuție ale Moscovei despre expansiunea NATO ca fiind principalul motor al conflictului din Ucraina. Rusia și China sunt prea strâns legate, iar ambele consideră conducerea globală a SUA o amenințare.
În cea mai mare parte a Războiului Rece, o versiune hipermilitarizată a limitării a avut efecte negative în Africa, Asia, Orientul Mijlociu și America Latină. Statele Unite au intervenit în războaie civile și au tolerat sau au sprijinit abuzurile unor parteneri anticomuniști, ceea ce a creat resentimente de lungă durată în aceste țări și în alte părți.
Rusia de astăzi exploatează cu succes aceste resentimente pentru a alimenta antiamericanismul și pentru a-și ascunde propriul trecut de putere imperială.
În plus, sprijinul publicului american pentru angajamentele în străinătate este în scădere. Întrebările cu privire la puterea de rezistență a SUA nu fac decât să încurajeze Rusia și alți aliați expansioniști.
Kennan a recunoscut că Washingtonul trebuia să se angajeze să se limiteze la reprimare atât timp cât era necesar – până când puterea sovietică se „înmuia” și nu mai amenința stabilitatea globală. A stăpâni Rusia acum pare o sarcină imposibilă. America s-a angajat într-o nouă luptă crepusculară și o va pierde dacă nu știe când răsare sau apune soarele.