AcasăPoliticaVa avea America aceeași soartă ca Roma?

Va avea America aceeași soartă ca Roma?

Supra-extinderea imperiului american ar putea fi cauza căderii sale. La fel ca Roma. Destinele similare ale celor două pot părea uneori ciudate. Cele trei războaie punice s-au încheiat cu distrugerea completă a Cartaginei și au adus Romei recunoașterea ca mare imperiu. Mai recent, cele două conflagrații ale secolului 20 s-au încheiat cu distrugerea și înfrângerea completă a Germaniei și Japoniei și cu Statele Unite într-o poziție de dominație globală. În ambele conflicte, supremația unui imperiu a atins apogeul în momentul victoriei.

La fel ca SUA după cel de-Al Doilea Război Mondial, Roma și-a proiectat puterea asupra Siciliei, Sardiniei și a unei bune părți a Spaniei (toate, foste zone de influență cartagineză), plus o influență sporită exercitată asupra Greciei și a Numidei (Algeria de azi). Practic, în tot bazinul mediteran a domnit legea romană!

Și, tot ca în cazul Statele Unite, imperialismul a contribuit la o creștere semnificativă a bogăției în Roma, unde o clasă socială nouă a beneficiat de pradă de război, comerț de peste mări, împrumuturi de bani și altele asemenea. În cele din urmă, legiunile au evoluat de la o armată de recrutare în masă la o forță de luptă profesionistă, voluntară, folosită spre administrarea vastelor teritorii colonizate.

Paralela cu devenirea Americii ca mare putere globală nu poate fi ignorată, având în vedere modul în care SUA s-au dezvoltat post-WW2; chiar Washington DC a devenit o cultură a banilor formată din grupuri de reflecție bine pregătite și lobbyiști strălucitori. Iar armata mobilizată pentru luptele din Al Doilea Război Mondial și Vietnam s-a transformat într-o forță voluntară extrem de profesionistă, alcătuită din tineri proveniți din clasa muncitoare, acea categorie divorțată cultural și social de nomenklatura capitalei DC.

Mergând pe firul comparației celor două imperii observăm că ambele s-au cufundat în mici războaie împotriva unor „triburi” și „căpetenii” neînsemnate, care le-au adus puțină glorie și multe complicații politice. Și, în final, au fost un factor în declinul treptat al Romei. Desigur, aceasta este soarta oricărui imperiu – pentru a influența regiuni mari de pe Pământ, este nevoie de implicare militară, economică și politică. Dar, de multe ori, ce-i prea mult strică.

Pentru a înțelege mai bine, merită să redăm excelentele observații făcute de Winston Churchill în 1897, în timpul primului atac occidental asupra Afganistanului: „O țară fără drumuri, ruptă și subdezvoltată; absența oricăror puncte strategice; un inamic bine înarmat, cu o mare mobilitate și puști moderne, care adoptă tactici de gherilă. Rezultatul este că trupele pot mărșălui oriunde și pot face orice, cu excepția prinderii inamicului”.

Căderea Romei a început cu Războiul Jugurthine, care a durat șapte ani și a slăbit puterea imperiului. Acest suveran, Jugurtha, conducea Numidia și despre el înțeleptul Sallust scria că „era atât de viclean, atât de bine familiarizat cu țara și atât de experimentat în război încât nu se știa niciodată ce era cel mai mortal – prezența sau absența sa, ofertele sale de pace sau amenințările”.

Căderea Americii ar putea avea la bază tocmai această implicare în chestiunile interne ale altor popoare. În plus, problema este agravată de politica externă adoptată de Washington. Unchiul Sam vrea să controleze lumea, dar refuză să înțeleagă că SUA de azi nu mai sunt țara care erau în anii ‘50. Atunci, America a fost singura putere industrială majoră de pe glob a cărei infrastructură nu a fost afectată de luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial. Or, tocmai asta i-a conferit un avantaj care a durat decenii. SUA au dominat complet economia mondială, clasa sa de mijloc, una robustă, a susținut dezvoltarea puterii armate. Pe scurt, America a devenit un adevărat stat național construit pe un proiect militar.

Există un teorie în istorie (și economie, deopotrivă) care spune că marile războaie întăresc o națiune, iar micile războaie (de genul „Vietnam”), o risipesc. În 2023, un astfel de mini-război înseamnă o armată profesionistă implicată într-o luptă acerbă și o națiune aflată la mall, ignorând ceea ce se întâmplă la mii de kilometri depărtare.

Întrebarea care se naște, poate conflictul din Ucraina și „expediția” din Taiwan să întinerească America sau îi va aduce sfârșitul, pe modelul Imperiului Roma? Washingtonul cere azi ca toate țările din lume să devină democrații, ori asta este o eroare pe care marii secretari de Stat din Epoca de la sfârșitul Războiului Rece – Henry Kissinger, George Shultz și James Baker al III-lea – nu ar fi făcut-o niciodată! Acei diplomați au fost mai interesați de reconciliere decât de emiterea ultimatumurilor. Ei au înțeles că emiterea ultimatumurilor ideologice reprezintă un semn de decadență, care se potrivește mai degrabă unei țări prăbușite și cu o societate scăpată de sub control.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
1.851 afisari

22 COMENTARII

  1. Nicholas , visezi cu ochii deschisi ? Nicolae din Morometii avea simptomele astea . La tine tot asa e , doua zile te lasa si una te ia ? Ai reflectat indelung cand ai scris articolul asta sau le scoti pe banda rulanta dupa cum iti tuna ? Implicare in chestiunile interne ale altor popoare o fac si tari din esaloane inferioare , fiecare isi urmareste interesele , competitia e acerba , care nu-si pazeste pepenii ramane fara bostanarie . China si Rusia ce fac , s-au baricadat in frontiere si au taiat contactele cu exteriorul ?

  2. Uite exemple de implicare in chestiunile interne ale altor popoare : Londra a cerut Beijingului sa-si inchida ” posturile de politie ” de pe teritoriul britanic , Republica Moldova este amenintata si traieste sub teroarea unei lovituri de stat cu sprijin exterior …

    • Anonimule dar tu chiar crezi tot ce se scrie pe mass-media, care posturi de politie? Maia Sandu este ea sprijinita ilegal din exterior, deci ce lovitura ai tu in cap?

  3. ANONIM 1 SI 3 ESTI MAI PROST CA NOAPTEA E UN ARTICOL F. BUN CI TESTE DE DOUA ORI POATE INTELEGI

  4. atunci nu existau focoase nucleare bagate in rachete hipersonice sau torpile care acum pot provoca cel mai mare macel de dupa potop.

  5. Actiunile SUA au dus la succese (slabirea Europei) si la insuccese (strangerea relatiilor dintre Rusia si China, pierderea parteneriatului cu Arabia Saudita). Pe plan economic unii americani au pus gheara pe proprietati inclusiv prin Ucraina si Romania, insa starea economiei SUA este afectata, mergand pana acolo incat Biden a fost nevoit sa faca un artificiu economic care sa amane prabusirea economica. Probabil ca si un razboi civil le bate la usa.

  6. si Hitler a visat la un imperiu de 1000 ani….se pare ca americani au preluat ideea…. ce se naste traieste si moare….

  7. Si totusi dupa imperiul Roman au ramas multe „lucruri ” folosite si azi, dupa Imperiul American ce ziceti ca ramane.

    • Pai, masina de scris, telegraful, telefonul, submarinul, vaporul de otel, automobilul personal, avionul, televizorul, trioda cu semiconductori(tranzistorul), reactorul nuclear cu fisiune, masina FAX, calculatorul personal, arma termonucleara, racheta SATURN V, masinile agricole, telefonu’ celular, INTERNET-ul, blugii si ciunga!

      • În caz de război nuclear, nu mai rămne nimic! Părerea mea e că SUA sunt o țară damnată! Asasinarea a circa 100 de milioane de amerindieni, pentru a li se fura pământurile, nu va rămâne nerăsplătită!…Amerlocii dau din rău în mai rău, cu lideri tâmpiți și un Deep State scăpat de sub control, care are alte obiective decât guvernul federal!…În prima fază, SUA se vor scinda, unii vor încerca să pornească un război nuclear, dar vor interveni extratereștrii și vor spune: AJUNGE! Va fi momentul în care omenirii îi vor fi relevate multe și mari secrete, ținute în seifurile marilor puteri și cu care umanitatea ar fi putut progresa mult! Inclusiv energia solară gratuită, extragerea hidrogenului din apă și procedee de desalinizare a apei marine, etc.. Omenirea va trebui să se unească și să lupte cu încălzirea globală, dar nu prin metodele actuale, care nu au nici o șansă și au doar scopul sclavizării noastre! Conștientizarea popoarelor va provoca prăbușirea puterii politice în toată lumea și reorganizarea țărilor după alte principii: ajutor reciproc necondiționat, acces la toate descoperirile științifice, renunțarea la arme și războaie, stabilirea unui venit minim pentru toți oamenii, etc. Asta, dacă vom reuși să depășim pericolele legate de Inteligența Artificială, care are ca scop declarat exterminarea umanității!…Vom reuși doar cu ajutorul prietenilor extratereștri!

        • Nu exista incalzire globala produsa de Homo Sapiens, si nu exista nici extraterestri asa cum n-a existat nici „pandemia” globala isterica de tuse magareasca… Cel mai mare pericol este GLOBALISMUL. Sa ne rugam sa avem razboi termo-nuclear!

      • A la americani?
        O sa ramaie colonelul si aripioarele lui de pui crocante si Hugo Boss parfumul cu care imi dau eu la cuc sa miroasa a levantica de ogor.

  8. Marius, unchiul lui Julius Flavius, a dat startul distrugerii cind a permis strainilor sa intre in armata. (The Marian Reforms – Momsen)
    Julius Flavius a desavirsit distrugerea cind a dat cetatenie strainilor dupa un lung Razboi Civil contra gruparii conduse de Pompey.

    Orice s-ar zice, citim Istoria Lumii si cel mai trist lucru e ca ROMA n-a sfirsit-o precum CARTAGINA. Dar exista intotdeauna o lege a compensatiei … poate o sfirseste SUA.

    • america nu a fost niciodata nazista, a fost capitalista si acum e iudeomarxista, de ce crezi ca dispare?

  9. Da.
    In istorie au fost imperii mai mari ca Sua anume Grecia antica care a picat si un imprriu si mai mare ca Grecia antica anume Egiptul antic care a picat si el.Roma a picat o data prin huni si prin Isus care la anul 300,Constantin a adus crestinismul invingand zei betivi incestuosi si curvari. Asta a adus lipsa de a mai lupta, frica imperiulului de care nu a scapat.
    Da poate cadea Sua in urmatoarele 2 conditii sine qua non.
    1 Orban se aliaza cu Austria Rusia si China si ataca Uie din interior revedincand tratatul de la Trianon si revedicand teritorii romanesti itale cehe polone sarbe ucraine.
    2 Aparitia unei civilizatii extraterestre care sa zdruncine crestinismul din temelii…

  10. Deocamdata pana atunci asistam la disparitia unui mare imperiu slav inceput in
    1989…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger