AcasăPoliticaUSR, trezește-te!

USR, trezește-te!

Brontozaurul pesedisto-penelist, Sorin Encuțescu, păstrat în funcție la Autoritatea Aeronautică Civilă, periclitează viața a milioane de pasageri ai curselor aeriene

Cu toate că USR prin ministrul Cătălin Drulă deține portofoliul de la Ministerul Transporturilor de aproximativ 3 luni deja, acest partid nu a reușit nici până la această oră să elibereze companiile din subordine de sub jugul unor personaje transpartinice, eternizate în funcții și care produc enorm de mult rău acestei țări. 

Un exemplu extrem de elocvent în acest sens este cel furnizat de Autoritatea Aeronautică Civilă din România (AACR) acolo unde de ani de zile jupân absolut peste bugetul imens, angajați și decizii importante, este Sorin Encuțescu, un brontozaur pesedist care nu are niciun fel de pregătire în domeniul transportului aerian de pasageri și mărfuri, aviației civile în general, însă are pile puternic ancorate și în PNL. 

Cine are curaj?

Cu toate că legăturile strânse dintre Sorin Encuțescu și PSD sunt arhicunoscute, fostul ministru Lucian Bode, nu a reușit decât să-l demită din funcția de președinte al  CA al AACR unde a fost numit fraudulos de fostul ministru Stroie și ulterior cu mandat prelungit, tot fraudulos de fostul ministru Cuc Cuc, fapte pentru care cei doi foști miniștri au dosare la DNA. Așa că dinozaurul de sorginte pesedistă, a rămas director general adjunct la Autoritatea Aeronautica Civilă Română, o entitate cu un budget de venituri în anul 2018 de nu mai puțin de 71 milioane de RON. Și asta pentru că prin  talentele bine cunoscute de impostor, intrigant, lingușitor și aranjor și-a creat relații, nu tocmai ortodoxe, și în PNL. Poate că acum, odată cu trecerea ministerului sub patronajul USR, cineva totuși va acționa și va înlătura acest impostor malefic din conducerea executivă a AACR și îl va trimite să se înfrupte din pensia specială pe care o încasează pe lângă salariul lunar de peste 25.000 de lei. 

S-a dezbătut intens în spațiul public, în ultimele 2 săptămâni cazul scandalos al chelneriței transformată peste noapte în inginer angajat la Apele Române, doamna în cauză neștiind să indice nici măcar unde se află malul stâng și malul drept al Siretului. Pe bună dreptate, opinia publică a fost scandalizată punandu-se problema la modul foarte serios că o astfel de ageamie, angajată la o instituție a statului atât de importantă prin totala ei lipsă de pregătire profesională poate pune în pericol viețile a zeci de mii oameni amenințați de inundații. 

Păi daca la chelnerița-inginer se vorbea de viețile a zeci de mii de oameni puși în pericol, în cazul lui Encuțescu, director general adjunct al Autorității Aeronautice Civile din România și adevăratul conducător al acestei instituții, lipsit de orice fel de pregătire în domeniui se poate spune fără a exagera că, acesta prin deciziile zilnice pe care acesta le ia periclitează viețile a milioane de pasageri ai curselor aeriene care sosesc și pleacă din țara noastră sau doar o tranzitează. Avem în vedere că la Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu vorbim de orice fel de decizii, ci de decizii de reglementare și autorizare în domeniile siguranței și securității zborurilor și tuturor activităților aeronautice în spațiul aerian național în aeroporturile și aerodromurile din România. 

CV umflat cu pompa

Directorul general adjunct al Autorității, Aurel Sorin Encuțescu, activist PSD trecut (după ce a fost demis de  Victor Ponta din funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei) sub aripa protectoare a generalului de mucava Gabriel Oprea și ajuns prin grija acestuia, mai întâi, consilier al directorului general al AACR și ulterior director general adjunct al instituției, funcție care de altfel nici nu există în organigrama AACR. Pentru a da bine, Encuțescu și-a tras un CV de mare aviator, singurul din țară care a absolvit, chipurile, în 1977 Academia de Aviație de la Brașov (de fapt Școala Militară de Ofițeri de Artilerie Antiaeriană, Rachete și Radiolocație „Leontin Sălăjan”) și de la absolvire până în 1999 a lucrat ca ofițer activ la Statul Major al Forțelor Aeriene, în condițiile în care acesta s-a înființat abia în noiembrie 1993. 

Deși dă bine la AACR să fi fost ofițer în Forțele Aeriene, cinstit este să nu minți și să spui că ai lucrat ca ofițer activ de artilerie la Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, iar din 1993, după unificarea cu Comandamentul Aviației Militare, până în 1999, în zona de Apărare Antiaeriană dn cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene. Aviatorii militari spun că sunt puțini și se cunosc între ei, piloți, tehnicieni, navigatori, ofițeri de comandă și stat major. La studii, cursuri și funcții îndeplinite dacă verifică cineva care are timp și surse poate descoperi mai multe surprize. Acesta vrea să arate că are calități manageriale dar în afară de aranjamente, intrigi și colportări nu a evoluat nici măcar un milimetru, iar la nivelul angajaților AACR a generat teamă, neîncredere și dispreț.

Sindicatul urlă degeaba

Reamintim faptul că, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, Sindicatul Personalului de Specialitate din Autoritatea Aeronautică Civilă Română a adresat actualului ministru al Transporturilor, lui Cătăin Drulă, un amplu memoriu ce avea la bază fapte și situații reale, care deși fuseserp cercetate și confirmate de mai multe controale, nu s-a luase totuși  nicio măsură concretă. S-a încearcat atunci estomparea dezastrului prin acțiuni specific securistice de intoxicare practicate de camarila cazonă a lui Armand Petrescu, fostul director general al AACR. Nu s-a reușit în totalitate a fi îndepărtați toxicii militari pensionari de lux din AACR, în sensul că ministrul Drulă a cerut înlocuirea lui Armand Petrescu de la șefia AACR, însă, probabil sfătuit de cârtițele din minister nu a cerut și schimbarea din funcție a lui Encuțescu.

Foștii militari pensionari ai lui Petrescu în frunte cu Encuțescu se văicăresc în continuu, la Guvern, la ambasade și pe unde mai apucă, încercând să convingă că de fapt fără ei nu se poate iar decăderea AACR și din punct de vedere economic dar și ca imagine, se înscrie în normalitate.

Opinia publică așteaptă însă de la tânărul și ambițiosul ministru Cătălin Drulă să nu se lase impresionat de malversațiunile puse la cale de Sorin Encuțescu și gașca sa de militari pensionari de lux și să dispună de urgență demiterea brontozaurului pesedisto-penelist din acea funcție inventată peste noapte din care, din păcate, ia decizii care servesc doar intereselor sale obscure personale dar care pun în pericol viața a milioane de pasageri din cursele aeriene. Și USR-ul, partidul aflat la guvernare din care face parte și domnul ministru Drulă ar trebui să ia poziție în favoarea acestei chestiuni importante și să ceară înlocuirea totală și benefică a garniturii de conducere de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România, astfel încât nimeni de acolo să nu își mai permită să joace viețile pasagerilor la ruleta rusească. 

author avatar
Andrei Coman
1.564 afisari

3 COMENTARII

  1. Asa este peste tot,in toate Institutiile statului,deacea merg treburile cum se vede,si am ajuns unde deasemenea se vede.

  2. nu va suparati dar se pare ca articolul este o prostie. Adica a terminat o scoala de ofiteri in domeniu aeronauticii, a lucrat in acelasi domeniu, dar in articol se spune ca nu e pregatit in domeniu. Asta e un articol prostesc si la comanda, Cine vrea postul? poate ne spune autorul!!!

    • Bă Sugiuk art. zice că Encuțescu a fost ofițer de artilerie, nu de ,,aeronautică”! Adica bă sugiuk tragea cu tunu sa împuște rațele, sa mănînce mațele! Și nu zbura cu tunu-n aer! Apararea antiaeriana avea niște mitraliere antiaerine de calibru 14,5 cu patru țevi. Pina-n 89..Domeniu de zbor cu ăla terestru e total diferit! Așa ca n-o mai suge pe aici, fă asta la gară! Daca te prind îți dau o acadea dă sugereală, cu cap căpșună cu o mică despicătură-n vîrf și multee castane! Necomestibile ,peste creștet…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger