Prima declarație mai limpede: ”După cum a procedat cu demiterea lui Voiculescu, nu vedem nici o soluție în care Cîțu ar putea să continue ca premier într-o coaliție cu USR PLUS”. Autor, Dan Barna. Era forma mai nuanțată a declarației inițiale, prin care anunța că rupe coaliția de guvernare. A doua declarație: „Noi vrem să ne așezăm la masa discuțiilor. Noi suntem aici să construim. Noi vrem să aplicăm programul de guvernare, în care credem foarte mult și sute de membrii USR au contribuit”. Cuvintele îi aparțin Ancăi Dragu de la PLUS, președintele Senatului. Concluzia pentru cititori și telespectatori: ne batem ca orbeții, ne înjurăm, dar ne iubim.
De la anunțul privind demiterea lui Vlad Voiculescu, așa s-au scurs zilele. Cu declarații războinice din partea USR PLUS și cu replici pe măsură din partea liberalilor. S-au invocat convorbiri secrete cu Iohannis, în care nu cred. Au fost atât de secrete încât toată lumea le-a aflat. Era de fapt un poker la care fiecare plusa în speranța că adversarul va mușca momeala.
Scandalul, singura strategie
Am mai spus că USR nu va ieși de la guvernare. Oricât de ultragiat se va fi simțit în amorul de partid, nu își va permite asta. Sunt prea mulți bani în joc ca să se dezlipească de ministerele în jurul cărora se învârt zeci și sute de milioane de euro. Apoi, odată retrași, pluseriștii știu că sutele sau miile de oameni infiltrați prin tot felul de ministere, agenții, comisii și autorități naționale rămân descoperiți în fața PNL. Ajunși fără sprijin de la vârf, vor fi aruncați peste gard, iar liberalii își vor planta oamenii lor.
Nu ar fi exclus ca operațiunea să fi început deja, preventiv și discret, căci de la USR nimeni nu se așteaptă la o politică previzibilă. Singura lor strategie, intuită de altfel, s-a dovedit a fi scandalul, critica înverșunată și nicio soluție constructivă. Măsurile pe care le-ar putea lua țin doar de interesul propriului partid, nu și al guvernării.
Cine și ce câștigă?
Anunțată cu răpăit de tobe, marea confruntare din coaliție se va dovedi o altă furtună într-un pahar cu apă. USR deja a domolit tonul și o lasă mai încet cu demisia premierului. Este limpede că va rămâne în tripleta de la Palatul Victoria. Va veni, în schimb, cu propuneri pentru postul de ministru al Sănătății, rămas liber. Și, la tupeul ce-l caracterizează, va încerca, probabil, să-l strecoare pe Vlad Voiculescu în postura de consilier. Deocamdată are două propuneri.
PLUS vine și el încă una, dar, de două zile, de când s-a aprobat unirea cu USR, formează un singur partid. Iar trei propuneri din partea aceluiași partid demonstrează foamea de putere și dorința de a domina în orice chip. Și PNL are o propunere, dar și Klaus Iohannis are una de rezervă, în cazul în care beligeranții nu ajung la o înțelegere. Deci, uite cum centrul de greutate se va muta și, din demiterea lui Cîțu sau retragerea de la guvernare se va ajunge la cine dă ministrul. Miză prea mică comparativ cu declanșarea războiului în coaliție. Și atunci, de ce toată această mascaradă? Cine și ce câștigă?
Și-a dat cu ușa în cap
Pretențiile USR ca premierul să nu mai poată decide ce ministru poate fi demis fără ca partidul din care acesta face parte să-și dea acordul, împing lucrurile în zona ridicolului. Conform Constituției, doar premierul hotărăște pe cine demite, indiferent de vocalizele nervoase ale partidului aparținător. Dacă liberalii vor ceda în fața șantajului, este semn că nici ei nu dau prea mult pe Legea Fundamentală a țării și că, în fapt, nu sunt prea departe de concepțiile USR de a guverna. Pe de altă parte, Vlad Voiculescu iese și el la atac. Nu o face de capul lui, el nu este în stare nici măcar să-și ceară scuze pentru lungul șir de gafe din cele patru luni de ministeriat.
Aruncă săgeți despre numărul falsificat al îmbolnăvirilor, provocând un alt scandal. Apoi vorbește despre amenințări cu moartea, dar numai pe rețelele de socializare, fără a mai depune și plângere la Parchet. Un spectacol jalnic, atât cât îi duce mintea pe pluseriști. Lovitura de stat din interior pe care USR ar fi vrut să o dea dovedește nu asumarea fermă a unor decizii anunțate, ci incapacitatea înțelegerii actului de guvernare. A vrut să forțeze descuierea ușii spre un ceva neclar, dar și-a prins mâna. Acum, cu mâna blocată în interior, vrea să o deschidă și își va da în cap cu aceeași ușă.
