AcasăPoliticaUSR, între dezvăluirile lui Coldea și clanul Fabian

USR, între dezvăluirile lui Coldea și clanul Fabian

Aparent, nicio legătură n-ar putea fi făcută între Florian Coldea și clanul Fabian, dar inițiații sistemului sunt obișnuiți să privească puțin mai atent la fiecare subiect. Și, așa, apar marile „bombe”! Că sunt de presă ori electorale, vom vedea pe 9 iunie, când este posibil ca implicarea USR și a Forța Dreptei în cele mai puternice dosare din justiție la momentul actual să contribuie decisiv la spulberarea acestei alianțe a combinatorilor nocivi pentru politica românească.

Întrebarea care se pune acum nu este dacă îl vom vedea încătușat pe Florian Coldea. Personajul oricum este istorie, ordinul SUA fiind cât se poate de clar – exclus definitiv din viața publică, resetare totală a „statului paralel”.

Alt fir trebuie urmărit, acela al denunțurilor la DNA făcute de fostul director al Serviciului Român de Informații. Oricât de șocant ar suna, aceasta este realitatea: în 2024, un fost șef al spionajului intern din România este anchetat pentru fapte de corupție și trebuie să verse în fața procurorilor donița cu delațiuni despre tot ce știe! Și știe multe, căci lui Coldea îi plăcea să se dea mare și tare încă de când era doar un colonel și se lăuda, prin diverse cercuri, că are puterea să obțină despăgubirile grele de la statul român cerute de diverse firme.

Priponirea generalului Coldea a sunat alarma în Parlament, mulți tremură, dar cel mai tare, liderii USR. Greii partidului „Vrem cătușe” se tem, acum, că nu-i prinde paltonul prin Parlament, după ce în presă au scăpat informații privind faptele povestite în fața procurorilor de ex-directorul SRI.

„Dosarul generalilor-combinagii” este abia la început, surprizele sunt pe drum!

USR nu mai e de folos

USR nu mai e de niciun folos, partidul a fost util cât timp a ajutat la instaurarea „statului polițienesc”, dar acum reprezintă un risc la fel de mare ca păstrarea în joc a lui Coldea. Alungați de la guvernare, după ce au făcut prăpăd în țară, „useriștii” n-au priceput că astea sunt regulile jocului – azi ești sus, mâine, jos, important e să participi, să fii acolo și să nu întreci măsura. Că n-au priceput, hai, mai treacă-meargă, dar au devenit obraznici, tupeiști și s-au apucat să-i certe tocmai pe cei care i-au inventat!

Resetarea „statului paralel” înseamnă nu doar „roșu” pentru „fantomele” SRI – Coldea, Dumbravă, Cocoru, Neidoni etc, ci și eliminarea USR, devenit un risc pentru viitorul pe care o va apuca România.

În 2020, USR a reușit să pună mâna pe câteva primării importante din țară, cum ar fi Timișoara și Brașov. Plus Sectorul 1 din Capitală.

La Brașov, dezastrul administrației Coliban a atras atenția procurorilor anticorupție, iar investigațiile (și jurnalistice) au ajuns până la …Florian Coldea. Se pare că acesta a provocat un adevărat seism sub Tâmpa după ce a dat goarnă tot ce știa despre învârtelile primarului #rezist – legături interesante se fac acum, iar „Regele imobiliarelor”, cum este supranumit Coliban, apare în mijlocul cercului; în jurul său roiesc nume importante (pe plan local), inclusiv un general MAI, Ionaș Alexandru, Iulian Aitean (ex-ofițer MAI, trecut în rezervă după ce a intrat în lumea afaceriștilor).

Despre toți a dat cu subsemnatul Florian Coldea, dezvăluie presa locală, iar acum primarul Allen Coliban așteaptă să vadă care va fi impactul penal, în primul rând.

Riscul este foarte mare, iar efectul devastator ar putea să însemne scoaterea USR din Parlament. Sunt voci în partid care se întreabă dacă vor reuși să facă pragul electoral, mai cu seamă după ce Forța Dreptei a devenit un „balast”, cum s-au exprimat șefii USR la o ședință internă.

Alianța Dreapta Unită s-a vrut o alternativă puternică a Opoziției din România, dar în nici două săptămâni partidele care formează acest grup au fost dezbrăcate de sloganurile frumoase și arătate românului de rând fix așa cum sunt în realitate – o adunătură de parveniți, șmecheri și ipocriți. USR o sprijină în continuare pe Clotilde Armand, deși instituțiile statului i-au adus tot felul de acuzații, iar Ludovic Orban apare pe la petreceri cu interlopii din sângerosul clan Fabian. Asocierea USR cu un politician apropiat de criminalii de la Padina nu a trecut neobservată, oricât încearcă Drulă să evite subiectul.

În Alianța Dreapta Unită mai sunt și alte virgule, dar nu contează câtuși de puțin în stabilirea scorului electoral. Ar fi contat cu adevărat Traian Băsescu, dacă mai avea dreptul să intre pe „teren”, dar, Slavă, fostul președinte a făcut destul prăpăd în cei 10 ani cât a avut puterea în mâna sa. Acum, se dezice de Coldea, spune că el nu se consideră vinovat deloc – nici wiskey n-a băut, nici fiola nu s-a înverzit. Firesc, ce vină să aibă „marinaru’”, doar nu a numit el director la SRI un ofițer mult prea tânăr și insuficient pregătit pentru acest post. I s-a dat în scris numele, pe asta n-o mai zice Băsescu.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
2.970 afisari

2 COMENTARII

  1. Nu e nimic de inteles…doar ‘evolutie’….La inceput infractorii cumparau cate un militian, sa fie anuntati de razii, de mersul anchetei, de declaratia vreunui pagubit….pe masura ce s-au ‘emancipat’ si internationalizat, infractorii (rebotezati ‘interlopi’) au ‘avansat’ in grade pana la ofiteri superiori si intelegand ca ‘functia bate gradul’, la sefii din politie….Cand procurorul a devenit, de facto, seful militionerului, ‘baietii’ (acum, ‘oameni de valoare’), s-au reorientat si au inceput sa-si cumpere (la propriu!) magistrati….In vremea asta serviciile secrete (alea care au ca obiect al muncii culegerea de informatii din toate mediile si directionarea lor catre institutiile ‘beneficiare’ au sesizat oportunitatea (nu ca ar fi fost o descoperire posrevolutionara) si au dijmuit, dupa gravitate, toti actorii judiciari…Asta pana la oficializarea ‘campului tactic’, cand au recunoscut public ca sunt oamenii de la butoane….Singura problema era Constitutia si Curtea Constitutionala (care mai avea niste absolventi de drept meritorii)…S-a rezolvat intre timp – Curtea a devenit un soi de sufragerie mai manelista decat a lui Oprea, Parlamentul a dat SRI-ului si cui a mai vrut si-a mai putut toate atributele juridice ale fostei Securitati si CCR-ul canta in corul guvernamental…Mie mi se pare a fi o operatiune de amputare a SRI, care nu mai vrea sa fie asociat cu meltenii lui Coldea…e un soi de ‘revolutie’ a liniei a doua a institutiei…au invatat ‘carte’ de la astia si cu astia, dar nu mai vor sa fie asociati cu ei

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger