USR, chirurgul cu bisturiul credibilității tocit

România este țara în care guvernarea a devenit un balet de interese, iar partidele se înghesuie la masa puterii ca la bufetul de la subsolul Parlamentului, acolo unde prețurile au rămas cele de pe vremea lui Ceaușescu. Dintre toate formațiunile, USR vrea, din nou, să se așeze în capul mesei. Are pretenții de chirurg politic, dar operează cu bisturiul tocit al credibilității.

Dominic Fritz are scrisă (în ce limbă?) o listă de „măsuri ferme” pentru viitorul Executiv. Sau, mai corect spus, o listă de condiții pentru accesul USR la butoane.

De fapt, nu vorbim despre niște reforme revoluționare, ci despre un discurs reciclabil, prezentat în ambalaj de integritate, dar plin de aerele ipocriziei. „Eliminarea sporurilor și bonusurilor indecente”, „comasarea instituțiilor inutile”, „reducerea aparatului bugetar umflat” – toate acestea sunt idei bune, dar nu vă sună familiar? Le-am mai auzit și tot de la USR. De fiecare dată când au stat în băncile Opoziției. Sau prin campania electorală. Ori când negociau vreo intrare la guvernare.

Problema nu este cu ideile USR. Problema este cu sinceritatea din spatele lor.

Fritz a pus tunurile pe ANCOM, o instituție păstorită de PSD, condusă în prezent de Zgonea, dar influențată de ani buni de Grindeanu. Într-un acces de transparență selectivă, liderul USR a spus că 70% din personalul ANCOM ar fi „aparat de suport”, adică sinecuri, în limbajul reformatorilor. Nimic greșit până aici. Dar e greu să nu observi că atacul este, de fapt, un calcul politic – un mesaj către electoratul USR, care cere sânge și o palmă dată PSD. Paradoxul este altul, însă – USR are nevoie să flirteze cu PSD atunci când vine vorba de aritmetica parlamentară.

Fritz a pus ochii pe companiile de stat!

Alta este adevărata bombă, care ne dezvăluie ce urmărește, de fapt, Uniunea Salvați România… de români? Nu vine din zona reducerii cheltuielilor statului, ci dinspre ideea – șocantă, prin implicațiile sale – că România ar trebui să-și scoată la mezat companiile de stat, ca la talcioc. Pe scurt, să vândă ce i-a rămas.

Evident, Fritz își pune centura de siguranță semantică și spune că statul „va păstra pachetul majoritar”. Dar cum sună, la Bruxelles, că USR propune scoaterea la vânzare a unor bijuterii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica? Un pic prea pe gustul investitorilor străini? Sau doar o servire elegantă pentru partenerii din Vest care cer „reforme”, dar numai dintre acelea care mută controlul real dinspre București spre piețele externe?!

Sigur, USR propune ca banii obținuți din aceste listări să fie folosiți într-un fond pentru investiții strategice. Adică să vindem ce mai avem ca să construim ce nu ne mai permitem. O logică ce amintește de politica economiei de garaj: vinzi casa ca să-ți cumperi o mașină nouă, cu „opționale”.

Pe fundalul acestor măsuri vânturate prin conferință de presă, USR se poziționează ca un fel de arbitru moral, un reformator de serviciu care intră în negocieri cu „principii ferme”. În realitate, pare că avem de-a face cu un șantaj politic soft. Tonul este reformist, dar scopul e cât se poate de pragmatic: un loc la masă. Și un minister, două… musai și ceva locuri prin Consilii de Administrație. Cu cât se prelungește criza politică, cu atât pretențiile USR devin mai „tehnice” – fotolii și portofolii.

Iar ca să pună sare pe rană, Fritz mai și amenință: ori la guvernare, ori în opoziție! De parcă cineva ar sta cu respirația tăiată; românii n-au uitat cele 9 luni de tristă amintire ale precedenței experiențe USR la Palatul Victoria, o perioadă în care reformele au rămas într-o mapă nedeschisă vreodată, iar certurile erau pe toate ecranele. Când primești votul unui singur alegător din 10, locul tău este, logic, în opoziție, nu la plimbat cheile de la ministere și cu siguranță nu la cotrobăit prin sertarele bugetului. La capitolul „curiozitate administrativă”, USR excelează – încă ne mai amintim de Clotilde și sacii cu voturi.

„Vom vota un guvern din care facem parte. Dacă nu suntem incluși la guvernare, vom fi în opoziție și ne vom exercita rolul de opoziție. Acest lucru este clar! Guvernul trebuie să fie condus de lideri credibili, cu autoritate politică și morală. Noi îl susținem pe Ilie Bolojan premier”. Până una-alta, Bolojan tace. În schimb, Fritz vorbește pentru toți. Și cere, și propune, și condiționează, și amenință. Totul pentru binele țării, desigur.

Într-adevăr, România are nevoie de reforme, de un aparat de stat mai suplu, de investiții prioritizate inteligent. De ce nu are nevoie țara, în schimb? De un partid al cărui lider mimează salvarea în timp ce negociază ca un interlop respectabil – cu principii în buzunarul de la piept și interese ascunse în cel de la spate.