Ursula von der Leyen a ieșit la rampă cu o nouă rețetă de „solidaritate europeană”: bani doar cu condiționare – jaloane, reforme, ținte. Dacă le bifezi, primești. Dacă nu, stai pe tușă. Sună cunoscut? E modelul PNRR, dar cu anabolizante. Nu mai este vorba de „solidaritate”, nu mai e despre „încredere”, s-a terminat cu „familia europeană”. Totul înseamnă „business”, de acum încolo. Pe scurt, o „UE cu contract”. Cine nu livrează, rămâne cu brațul întins și cu buzunarele goale. Doar că România este, deja, acolo.
Când șefa Comisiei Europene spune că „bugetul nostru a fost conceput pentru o lume care nu mai există”, acesta este semnalul clar că s-a tras cortina peste visul european în forma lui de până acum. Lumea aia în care Estul era primit cu promisiuni și tratat ca „egal”, în timp ce fondurile veneau constant pentru „reducerea decalajelor”, s-a evaporat. Acum se vrea o altă Europă, „bazată pe performanță”.
Frumos, dar cam cinic. Și profund ipocrit.
Pentru că, să ne amintim, această „nouă Europă” de azi s-a clădit pe ruinele unui Est care a fost bun doar cât a livrat piețe de desfacere, forță de muncă ieftină și vapoare întregi de loialitate politică. România și-a făcut toate temele – a privatizat, a cedat resurse, a acceptat regulile jocului -, dar când a venit vorba de echitate, de Schengen, de protecție economică reală, a primit la schimb un zâmbet larg și un „poate data viitoare”.
Iar acum, când inflația sufocă țara, când datoria publică ne explodează în față, când deficitul bugetar este pe cale să ne sară în cap, ce primim de la Ursula von der Leyen? O condiționare în plus, o centură mai strânsă. O lecție de „reformă”, zice ea. Ba o palmă peste ceafă – „dacă nu bifați jaloanele, nu primiți tranșa trimestrul ăsta!” – înțelegem noi!
Ce ne pregătește UE nu e ajutor, este management prin șantaj birocratic!
Nu livrezi? Nu primești. Vrei o altă cale? Ești „antieuropean”
Să fim clari: Ursula nu propune un sistem de corectitudine. Propune o nouă formă de dominație. Vedem repoziționarea de forță a Occidentului, una în care Vestul dictează, iar Estul execută. Fiecare tranșă de finanțare este transformată într-o recompensă pentru supunere. Nu livrezi? Nu primești. Ai idei proprii? Ți se taie bugetul. Vrei o altă cale? Ești „antieuropean”. Încă un pas spre o Europă cu două viteze – una rapidă, în care Germania, Franța și Olanda stabilesc direcția, și una lentă, pe banda de urgență, unde țările din Est aleargă după jaloane pe care nu le-au fixat ele. România? Aleargă, transpiră… și speră că va fi văzută și ea și cineva de la tribuna oficială îi va face cu mâna.
În naivitatea ei, România a jucat după toate regulile. Nu a negociat, nu a vociferat, nu a făcut scandal. A crezut că „bunul simț” european va echilibra lucrurile. Azi, ne trezim singuri, cu planul PNRR blocat, cu banii europeni sub lacăt și cu liderii noștri pozând în „elevii model” ai clasei. Dar școala s-a închis fiindcă doamna profesoară a schimbat regulamentul în timpul anului, iar premianți au fost doar favoriții ei.
Apropo de „valori europene”: în timp ce ni se cere „transparență” și „democrație funcțională”, Bruxelles-ul alocă 650 de milioane de euro pentru combaterea presupusului „discurs instigator la ură” și a „dezinformării”; mai mult decât investește UE în cercetarea împotriva cancerului! Sub pretextul apărării libertății, Uniunea Europeană finanțează o rețea opacă de ONG-uri, universități și proiecte tech care reglează narativul public și transformă exprimarea liberă într-un act suspect. Libertatea de exprimare? Doar dacă e „conformă”. Restul se arhivează, se raportează, se șterge. Asta nu mai e democrație – e NEUspeak, varianta cu stele galbene. Bine ați venit în Europa postliberală: mai puțină libertate, mai multă conformare!
Culmea ironiei este că actuala clasă politică de la București – noua putere strânsă în jurul tandemului Nicușor Dan – Ilie Bolojan – a întors spatele Americii într-un moment în care parteneriatul transatlantic putea fi o ancoră de stabilitate pentru România. Am mărșăluit cuminți în direcția „valorilor europene” și ne-am trezit cu contractul rescris unilateral de Ursula von der Leyen. Nu mai suntem „membri egali”, suntem „beneficiari condiționați”.
România a ajuns doar un număr într-un tabel de execuție bugetară. „Împărăteasa” Ursula ne cere să plătim un preț dublu – în austeritate, în tăcere și în obediență. Mai sunt unii români care se întreabă dacă nu cumva e mai bine așa, să ne oblige UE la reforme. Poate, dar aici nu este vorba doar despre reforme. E despre cum sunt acestea impuse, e despre lipsa dialogului, despre dictatul politico-birocratic al unei Comisii Europene care se crede salvatoarea continentului, când în realitate își salvează doar propriile interese. Iar rolul rezervat României este de extensie periferică a unui centru care decide tot – buget, viziune, ritm.
USR, contabilul beat care își bagă pixul în bugetul țării
Și dacă tot vorbim de salvare, apare inevitabil întrebarea: cine ne mai salvează acum, când UE ne trage preșul de sub picioare, iar Executivul actual (interimar) doarme în fotoliile de la Palatul Victoria? Ei bine, din decorul acestui haos se ridică, profetic, vocea salvatorului de serviciu – USR, partidul care a reușit contraperformanța de a dinamita bugetul țării chiar în timpul pandemiei, când a guvernat precum un contabil beat, dar cu pretenții de reformator digital.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță sobru și dramatic: „Statul român nu mai are bani pentru pensii și salarii! Trăim din împrumuturi! Nu există acești bani!”. Ba chiar explică, într-o criză de sinceritate rară, că, dacă piețele nu ne mai creditează, Guvernul nu mai plătește nimic. Zero. Finito. Nici pensii (poate doar pe cele speciale), nici salarii.
Să ne înțelegem: nu președintele sau premierul României afirmă asta. Nu Banca Națională. Nu FMI, BCE sau BM. O spune un primar USR, un edil venit din partidul reformelor scrise în PowerPoint și al planurilor economice construite în Excel pe modul „fantasy”. Ei, care au tratat bugetul țării ca pe un laborator ideologic, vin azi să pozeze în vizionari, după ce și-a pierdut ochelarii de buget prin sertarele cu reforme ratate! După ce-ai pus foc la casă, să vii și să strigi „arde!” nu te face pompier.
Iată viitorul care ne așteaptă: un stat falit, cu vistieria goală, cenzurat de Bruxelles, dependent de tranșele din PNRR și condus de politicieni care fie ne jefuiesc, fie ne țin prelegeri, din studiouri tv, despre cum nu mai sunt bani pentru salarii și pensii.
În „Europa de mâine” trebuie să fim cuminți, eficienți și tăcuți. Iar dacă se poate, să ne și cerem scuze că am îndrăznit să avem așteptări. Că, până la urmă, într-o UE cu două viteze, doar noi rămânem la pedale. Și ni se spune că-i pentru binele nostru.
