Discursul Ursulei von der Leyen, amprentat și de aproape certitudinea că va obține un nou mandat la șefia Comisiei Europene, a fost de-a dreptul halucinant, acesta încheindu-se cu un ”slava Ucraina!” penibil, în contextul actual. Tot în acest ton, Ursula a anunțat o ploaie de miliarde de euro peste țara condusă de Zelenski, care se vor adăuga celor 100 de miliarde de euro deja plătiți din banii statelor UE. Semnalul este clar. Războiul va fi finanțat în continuare, nu numai până la ultimul ucrainean, ci, având în vedere sărăcia care s-a așternut peste țările UE, până la ultimul european.
”Slava Ucraina și trăiască Europa!”, și-a încheiat Ursula von der Leyen discursul halucinant la Conferința de redresare a Ucrainei de la Berlin, din 11 iunie. Rezultatele alegerilor europarlamentare i-au determinat pe oficialii UE să grăbească și mai tare falimentarea Europei, anunțând alte miliarde de euro care vor pleca spre Volodimir Zelenski.
Ucraina, o țară din afara UE, a primit până acum 100 de miliarde de euro din bugetele statelor membre și al Uniunii Europene. Comparativ, României i s-au alocat 30 miliarde de euro în PNRR, din care probabil nici jumătate nu va reuși să-i investească, la ritmul în care merg lucrurile. Dacă mai adăugăm și sprijinul financiar, militar și economic pe care România l-a dat Ucrainei, pe lângă pierderile enorme suferite de țara noastră prin importurile la prețuri de dumping din țara vecină, putem spune, fără să greșim, că ieșim pe minus, cu tot cu banii din PNRR.
La conferința de la Berlin, UE a semnat acorduri în valoare de 1,4 miliarde euro cu bănci partenere pentru a atrage investiții în Ucraina din sectorul privat. De asemenea, a lansat un sprijin dedicat investițiilor în capitaluri proprii în Ucraina, cu scopul de a îmbunătăți finanțarea întreprinderilor ucrainene și a anunțat livrarea a încă 1,9 miliarde euro din facilitatea UE pentru Ucraina până la sfârșitul lunii iunie. ”Ultimele inițiative ale UE au ca scop asigurarea faptului că Ucraina poate continua să se apere împotriva Rusiei”, a transmis Comisia Europeană.
Comisia dixit: În Ucraina nu mai este corupție
Cele 1,9 miliarde de euro din bugetul UE vor fi livrate Ucrainei ca recompensă pentru progresele înregistrate cu Planul pentru Ucraina, în special la reformele anticorupție. Totodată, Comisia Europeană a anunțat transferul a aproximativ 1,5 miliarde de euro până în iulie, din profiturile extraordinare generate din activele imobilizate rusești pentru investiții în apărarea și reconstrucția Ucrainei.
”90% din aceste fonduri vor fi direcționate pentru apărare, 10% pentru reconstrucție. Și mai târziu în această săptămână, la Summitul G7, vom discuta în continuare despre modul în care Ucraina poate beneficia și mai repede de veniturile din activele rusești imobilizate. Am spus întotdeauna că Rusia trebuie trasă la răspundere pentru crimele sale. Și acum, facem Rusia să plătească”, a afirmat Ursula von der Leyen. În plus, aproape 500 de milioane de euro au fost strânși pentru reparații urgente în sectorul energetic al Ucrainei, prin Fondul de sprijin energetic.
”Mecanismul de protecție civilă al UE a ajutat la mobilizarea a peste 15.000 de panouri solare pentru a sprijini sectorul energetic al Ucrainei și acum intenționează să furnizeze încă 1.000 de generatoare de energie prin rezervele strategice rescEU. În același timp, UE a fost de acord să scutească Ucraina de la plata obligațiilor sale financiare legate de participarea sa la 14 programe UE”, a arătat Comisia Europeană.
Se pregătește aderarea la UE
Potrivit Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Ucraina a îndeplinit toți pașii pe care i-a propus, tocmai de aceea trebuie începute deja discuțiile de aderare la UE până la sfârșitul acestei luni. ”Președinte Zelensky, dragă Volodimir, aceasta este prima conferință de redresare a Ucrainei care se desfășoară în interiorul Uniunii Europene. Și aici aparține țara ta. Harkov este Europa. Ucraina este Europa. Și Uniunea noastră este casa ta. Slava Ucraina! Și să trăiască Europa!”, a încheiat fulminat discursul de la Berlin Ursula von der Leyen.