Crizele energetice anterioare au avut ca punct central petrolul: revoluția iraniană din 1979-80 și războiul Iran-Irak, precum și primul război din Golf din 1991.
Fiecare dintre acestea a implicat un război în Orientul Mijlociu, tulburări politice și întreruperea aprovizionării cu petrol, subliniază The National. Criza de astăzi se concentrează în Europa de Est – gazul și electricitatea se află în centrul său, iar petrolul și cărbunele se învârt la periferie.
Piața mondială a petrolului s-a reconfigurat complet de la începutul anilor 1970 până la sfârșitul anilor 1980.
Dintr-un oligopol închis dominat de marile companii petroliere occidentale, care transportau aurul negru din Orientul Mijlociu prin propriile sisteme de rafinare și de vânzare cu amănuntul la prețuri administrate, a devenit un sistem în care corporațiile naționale au preluat o mare parte din producție, dar au vândut într-un ecosistem complex, financiarizat, ale cărui prețuri erau determinate de piață.
Gazele naturale, cărbunele, energia nucleară și biocombustibilii au fost prezentate ca potențiali înlocuitori ai petrolului. Energia regenerabilă modernă – eoliană și solară – era neglijabilă. Niciuna dintre ele nu a fost centrul crizelor, cu excepția accidentelor de la reactoarele nucleare.
Globalizarea a creat o piață a petrolului cât se poate de apropiată de o piață liberă; sectorul gazelor s-a liberalizat mai târziu și mai puțin complet.
Dar nu a existat o preocupare reală cu privire la disponibilitatea ofertei în ansamblu. În schimb, factorii de decizie politică din Europa și SUA au ajuns să considere energia ca un vinovat pentru schimbările climatice.
Văzând utopia verde la orizont, guvernele nu au reușit să intensifice sursele regenerabile, vehiculele electrice și eficiența energetică îmbunătățită suficient de rapid pentru a se potrivi cu scăderea proiectată a producției de petrol, gaze și cărbune.
Pandemia Covid-19 și răspunsul fiscal inflaționist s-au ciocnit apoi cu invazia Rusiei în Ucraina. Acesta este, la prima vedere, un cutremur geopolitic de o magnitudine mult mai mare decât diferitele războaie din Orientul Mijlociu.
Rusia, înarmată nuclear și, cel puțin în mintea Kremlinului, o mare putere, reprezenta înainte de război aproximativ 13% din comerțul global cu petrol, 18% din cărbune și 24% din gaz.
Oprirea de către Moscova a livrărilor de gaz către Europa, interdicția G7 de a importa cărbune și petrol rusesc și plafonarea prețului țițeiului vândut către alte țări reprezintă o repliere fără precedent a pieței globale a energiei.
Intervenția guvernelor s-a concentrat în mare parte pe sprijinirea consumatorilor, mai degrabă decât pe controlul prețurilor interne, așa cum s-a întâmplat, cu consecințe dezastruoase, în anii 1970.A existat surprinzător de puțină agitație publică, în ciuda facturilor în creștere și a pericolului de dezindustrializare.
Contururile peisajului energetic perturbat devin puțin mai clare. Piața petrolieră globalizată din 1991-2021 este acum bifurcată – poate că mai târziu va fi trifurcată sau balcanizată în întregime.
Moscova va încerca să își întoarcă sistemul greoi de gaze cu 180 de grade, pentru a se orienta spre est, dar nu va avea prea mult succes.
New Delhi, Beijing și Ankara vor încerca să joace la ambele mese. Opec, principalii exportatori de petrol și GNL din Golf, rafinăriile asiatice și comercianții globali trebuie să se gândească la cât de permanentă va fi această reconfigurare și cum să reacționeze.
De la Bruxelles la Beijing, a început o căutare urgentă a surselor de energie, a sistemelor de stocare și a interconexiunilor care să reziste la condițiile meteorologice și geopolitice.
Criza cu multiple fațete care a izbucnit în 2022 generează un sistem mai complex, mai autosuficient, mai puțin eficient și mai puțin previzibil – în care securitatea energetică este un imperativ pentru toți.
