În ciuda bogăției și ambiției sale, Uniunea Europeană este limitată ca actor geopolitic în marile conflicte ale timpului nostru.
Dacă doriți să cunoașteți tendințele europenilor implicați politic, întrebați-i care este poziția lor față de Israel și Palestina.
Cel mai probabil, centriștii – atât cei de centru-stânga, cât și cei de centru-dreapta – vă vor spune că sprijină Israelul, relatează New Statesman. Cei din stânga dură îi susțin pe palestinieni. Iar extrema dreaptă îi urăște pe amândoi.
Conflictul de zeci de ani dintre Israel și grupurile militante pro-palestiniene a fost una dintre necunoscutele politicii UE în multe țări ale blocului timp de mulți ani.
Diviziunile europene au apărut la două zile după atacul terorist al Hamas, când Oliver Varhelyi, comisarul european responsabil cu relațiile de vecinătate, a anunțat suspendarea imediată a ajutorului UE pentru palestinieni. Evident că nu se gândise bine la asta. Declarația sa a declanșat o respingere din partea statelor membre și a colegilor săi comisari.
Șeful diplomației UE, Josep Borell, s-a supărat pe Ursula von der Leyen pentru că președinta Comisiei Europene a susținut Israelul.
La France Insoumise, coaliția stângii franceze condusă de Jean-Luc Melenchon, a emis o declarație în care vorbește despre „ofensiva armată a forțelor palestiniene conduse de Hamas”. A provocat o reacție previzibilă în Adunarea Națională. Războiul izbucnește în Orientul Mijlociu, iar europenii se iau la harță din cauza unei alegeri de cuvinte.
În timp ce miniștrii de externe ai UE acționează confuz, adevărata diplomație are loc în altă parte. Statele Unite sunt singura putere occidentală care are vreo influență asupra guvernului israelian.
Dar lucrurile nu se opresc la conflictul din Orientul Mijlociu. Lipsa de influență a Bruxelles-ului pe scena mondială – și în propriile dezbateri interne – sugerează că există ceva fundamental în neregulă cu politica externă europeană.
UE este dependentă din punct de vedere militar de SUA, se ascunde sub umbrela americană. Nu poate susține unilateral ajutorul financiar care curge către Ucraina. Ambițiile sale se reduc la piața unică, uniune vamală, politică agricolă și monedă unică.
Un exemplu în care și-a folosit puterile în vederea atingerii unui obiectiv geopolitic a fost aplicarea de sancțiuni împotriva Rusiei. Acestea au avut cu siguranță un efect, dar au sfârșit prin a afecta mai mult UE decât Rusia.
Liderii occidentali au subestimat cât de repede se adaptează lanțurile de aprovizionare globale și cât de dificil este să izolezi o țară de o asemenea dimensiune.
UE este, de asemenea, lamentabil de nepregătită pentru o revenire a lui Donald Trump sau a oricărui viitor președinte american care nu este Joe Biden. Guvernele europene nu au convenit asupra unei strategii de ieșire din războiul din Ucraina.
Când va veni momentul să încheie un acord cu Moscova și să plătească costurile masive de reconstrucție a Ucrainei, unitatea Europei va ceda.
UE nu s-a transformat niciodată cu adevărat într-un actor coerent, unit și cu o viziune strategică în materie de politică externă. Nu are putere militară care să susțină, în același timp, puterea diplomatică și influența.