Miscarea Populara refuza sa se lase atrasa in orice fel de combinatie politica. O dovedeste rapiditatea cu care Marian Preda a infirmat existenta vreunei colaborari cu Forta Civica a lui Mihai Razvan Ungureanu.
Reactia lui Preda vine dupa ce Ungureanu a anuntat ca poarta deja discutii cu PDL, UDMR, Initiativa Romania Liberala si Miscarea Populara, pe tema participarii pe liste comune la alegerile europarlamentare.
”Eu nu l-am intalnit pe Mihai-Razvan Ungureanu de cand am intrat in Miscarea Populara. Deci, orice referire la un dialog cu Fundatia Miscarea Populara este clar inexacta. M-am despartit de colegii mei cu putin timp in urma si stiu sigur ca nu a discutat niciunul dintre membrii fondatori cu Mihai-Razvan Ungureanu sau cu oricine altcineva pe aceste teme”, a afirmat Marian Preda, mentionand ca reprezentantii fundatiei sunt implicati in construirea filialelor, prin urmare nu-si pierd timpul cu liderul Fortei Civice.