Atacurile transfrontaliere cu drone ucid civili atât în Ucraina, cât și în Rusia, în ciuda acordului – în principiu – privind o încetare limitată a focului săptămâna trecută.
Duminică, trei oameni au murit și alți zece au fost răniți în atacuri cu drone ruse asupra Kievului. Forțele aeriene ucrainene ar fi doborât 95 de drone. Pe lângă Kiev, au fost afectate regiunile Harkov, Sumîi, Cernihiv, Odesa și Donețk, potrivit DPA.
Andrii Yermak, șeful biroului lui Volodimir Zelenski a scris pe rețelele de socializare: „Rusia nu încetează focul.” Vladimir Putin, „vrea să continue să ucidă civili”.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au doborât 59 de drone ucrainene peste noapte, un atac major fiind raportat în sud-vestul regiunii Rostov, care se învecinează cu Ucraina.
O încetare parțială a focului a fost mediată de SUA, deși Kievul și Moscova păreau să aibă înțelegeri diferite cu privire la ceea ce ar implica acest lucru.
Luni, negociatorii americani urmează să se întâlnească separat cu delagațiile ucraineană și rusă în Arabia Saudită.
În urma discuțiilor cu Donald Trump, atât președintele Zelenski, cât și Putin și-au arătat sprijinul pentru o înghețare parțială a atacurilor cu rază lungă de acțiune. Casa Albă a precizat că pauza va acoperi obiective „energetice și de infrastructură”.
Pentru Kremlin, acordul se referă la „infrastructura energetică”, în timp ce Zelenski dorește ca porturile, căile ferate și „alte infrastructuri civile” ale Ucrainei să fie acoperite de acord. Dar nu e clar despre ce încetare a focului se poate vorbi, de vreme ce orice armistițiu devine fragil și încălcat imediat.
Trump și înalții săi oficiali au prezentat posibila încetare parțială a focului drept o rampă de lansare pentru un acord de pace mai amplu care să pună capăt războiului Rusiei împotriva vecinului său.
Între timp, aliații europeni au lucrat cu Kievul la o propunere de pace pe care să o prezinte Casei Albe: ar putea include forțe europene de menținere a păcii desfășurate pe teritoriul ucrainean – o perspectivă pe care Kremlinul a respins-o în mod repetat.
De asemenea, trimisul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a respins planul condus de britanici și francezi într-un interviu acordat lui Tucker Carlson, în timpul căruia a făcut mai multe remarci aliniate cu relatările rusești înșelătoare despre conflict.
În opinia lui Witkoff, propunerea europeană de a desfășura trupe aliate în Ucraina a fost „simplistă”.
Cine il poate crede atat de prost pe Putin, un patriot care A CASTIGAT UN RAZBOI IMPOTRIVA COLONIALISTILOR SUAUENATO,incat sa lase armata zdrobita a milogului cersenski sa se regrupeze si reinarmeze din occident, intr un armistitiu de 30 zile complet inutil pt Rusia? Conditiile, puse de invingator sunt clare:cele 4 regiuni+Odesa, sa fie recuniscute, predarea neconditionata a banderistilor, never NATO, never arme in ucraina. Nu le convine, el ii toaca n continuare
Vaicarelile si dezinformarile slugoiului cersenski ne fac scarba deja. Rusii is tampiti si strica rachete de milioane de euro bucata ca sa se vaicareasca actorasul ca distrug gradinite si azile de batrani. Cersenski=milog, sa dispara rapid