AcasăPoliticaUnde a dispărut România normală?

Unde a dispărut România normală?

Reacție categorică după vizita lui Nicușor Dan la Cotroceni: ”Iohannis a mai dat un șut în spate Constituției României!”

Nu peste mult timp se vor fi scurs trei trimestre de când Klaus Iohannis a devenit, pentru a doua oară, președintele României. Și nu numai atât, căci se vor împlini și șase ani de când se va fi aventurat la funcția supremă în stat cu un proiect de țară de care s-a ales praful. Ori Klaus Iohannis nu a știut ce prezintă ori consilierii, realmente văduviți de perspective, au încropit o culegere de date și informații generale, botezate bombastic proiect, ca președintele să poată lega, totuși, două vorbe despre prezența lui la Cotroceni. Cum de s-a ales praful de ideile expuse și de viziunile prezidențiale? Pentru că, încă de la primele cuvinte, iese în evidență falsitatea acestora.

România europeană, modernă și prosperă pe care o clama Iohannis nu a depășit faza vorbelor înșirate pe hârtie. S-ar fi vrut ca cele trei aspirații, european, modern și prosper, să fie un obiectiv care să-i unească pe cetățenii acestei țări, dar cum se putea realiza din moment ce prima grijă a lui Iohannis a fost să-i dezbine pe români?

Fără partidul celor mulți

Partidul celor mulți nu mai trebuie să existe

Cum s-ar fi putut ajunge la un acord între toți atât timp cât președintele a încălcat cel mai elementar drept cetățenesc, dreptul de a avea opțiuni politice diferite? De aproape șase ani, Klaus Iohannis luptă împotriva unui partid sub lozinca „O Românie fără PSD”, considerând că țara a ajuns atât de jos din cauza acestuia. Culmea este însă că România a atins pragul celei mai mari dezvoltări economice recunoscute de Uniunea Europeană sub guvernarea PSD, iar de zece luni, de când este administrată de PNL, merge din ce în ce mai jos, fără șanse de redresare altfel decât pe hârtie.Chiar dacă nu a câștigat, cu aproape 3.400.000 de voturi exprimate pentru candidatul propriu la ultimele prezidențiale, PSD rămâne cel mai mare partid. Iar asta îl irită îngrozitor pe Iohannis, a cărui politică nu s-a mai îndreptat spre România europeană, modernă și prosperă, ci doar împotriva PSD.Acesta să fi fost scopul intrării noastre în Europa ce-l ghidează pe Iohannis? De a accepta că nu trebuie să existe un partid al celor mulți?

Monica Anisie a rămas repetentă la materia „România Educată”

Toaleta din fundul curții

Privind în urmă, toate proiectele și programele inițiate de Klaus Iohannis și promovate cu mare spectacol s-au dovedit a fi doar fumigene. „România lucrului bine făcut” a eșuat lamentabil imediat ce s-a lansat de pe buzele președintelui. Un amestec haotic de fraze, de generalități și de păreri lipsite de suport real. Singurul lucru bine făcut a fost pierderea de vreme.„România Educată” nu a reușit să treacă, nici ea, de momentul vorbelor rostite degeaba. Teoretic, acum am fi în cadrul acestui proiect. Practic, nu suntem nicăieri, pentru că nu se pot aplica niște clișee sau niște nimicuri care au fost ridicate la rangul de modele pentru învățământ. Ceea ce se întâmplă în clipa de față în învățământ nu arată decât cantonarea în suficiență, în amatorism și incultură. Într-un cuvânt, în prostie. Ce pretenții poți avea când ministrul Educației, Guvernul și însuși președintele se întrec în invenții lexicale departe de limba română? Ce poți cere celor care răspund de școală când, cu o săptămână înainte de deschiderea anului de învățământ, toți orbecăie și încă mai caută soluții de securitate medicală? Avem ambiții mari cu o instruire de calitate, în condiții de maxim confort, când, în realitate, peste 1.000 de școli încă mai au toalete în fundul curții, nu au apă curentă și canalizare, iar săpunul este inexistent.Cum o fi mai corect, „România Educată”își arată fața sau își arată colții?

Despre ce era vorba?

La spitale, cozile sunt mai mari decât la supermarket

La nouă luni după ce a luat în primire al doilea mandat de președinte, Klaus Iohannis nu poate indica vreo realizare din marele lui proiect „România normală”. Și asta pentru că normalitatea este cernută prin filtre proprii, care denaturează realitatea. Sărăcirea populației nu are corespondent nici în proiectul unei Românii moderne și prospere, nici în cel al unei Românii normale. Prăbușirea economiei, de asemenea. Guvernul încă se mai laudă cu subvenția celor 850.000 de șomeri, dar, în scurt timp, aceștia vor ieși din plată. Despre ce normalitate se va putea vorbi atunci? Spitalele despre care Klaus Iohannis amintea în proiect, declarând că vor putea asigura asistență la standarde europene tuturor pacienților, se zbat între management defectuos și deciziile contradictorii ale mai marilor Sănătății. Pentru zecile de mii de cazuri de îmbolnăviri cu Covid răspund doar pacienții, niciodată ministrul Sănătății și ciracii care elaborează strategii pe bâjbâite. Siguranța cetățeanului a devenit o problemă lăsată spre rezolvare clanurilor interlope, Poliția ajungând să fie controlată de către acestea. Infrastructura se dezvoltă prin lansarea de tabele și planșe frumos desenate, cu acompaniament de artificii. În rest, pe niciunde nicio lopată.Partidele politice se mișcă numai cu voie de la serviciile de informații, pentru a nu deranja normalitatea pe care președintele o vrea. Este alta decât cea prevăzută în proiect. Și atunci, nu ai cum să nu te întrebi. Unde a dispărut România normală? Sau nici măcar nu era vorba de așa ceva?

Poliția nu reușește să ne apere nici măcar de ea, darmite de interlopi
author avatar
Valentin Boeru
1.796 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger