AcasăPoliticaUndă verde pentru proiectul legii 5G, în comisiile de la Cameră

Undă verde pentru proiectul legii 5G, în comisiile de la Cameră

(sursa foto: Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor/Facebook)

Proiectul legii 5G, trimis de Guvern Parlamentului, a ajuns, miercuri, în atenția deputaților din cadrul comisiilor de specialitate.

Este vorba despre proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G. Despre care s-a aflat că a primit undă verde, în speță raport de adoptare, cu majoritate de voturi, din partea comisiei juridice, pentru apărare şi a celei pentru tehnologia informaţiilor, potrivit Agerpres.

Urmează votul în plenul Camerei, iar apoi proiectul va ajunge în atenția senatorilor, în calitate de reprezentanți ai forului decizional în acest caz.

Cîțu: Rămâne aşa cum a stabilit Guvernul

De altfel, după discuțiile apărute în spațiul public, săptămâna trecută, incluzând reacția premierului, care s-a arătat ”surprins” de un pas care ar fi fost făcut din direcția Ministerului Economiei pe tema acestui proiect de lege, dar și cu explicațiile venite ulterior de la Claudiu Năsui (VEZI AICI), în cursul zilei de luni Florin Cîțu fusese cât se poate de clar pe acest subiect.

“Din punctul meu de vedere, acum lucrurile sunt foarte clare. Rămâne aşa cum a stabilit Guvernul. (…) Va fi procedură de urgenţă, acest proiect va merge în procedură de urgenţă. Mă aştept raportul să fie în Camera Deputaţilor în această săptămână şi apoi să meargă la Senat”, a precizat Cîţu, în prima zi a acestei săptămâni.

Explicații de la ministru

Și ministrul Economiei a venit, vă spuneam, cu precizări. ”Văd că circulă informația că aș fi împotriva legii privind 5G în România. Este o minciună. Am vorbit și cu premierul despre acest subiect. Ministerul economiei susține fără echivoc această lege. Am primit comunicări din partea Comisiei pe acest subiect deoarece suntem punct național de contact cu comisia pentru Directiva 2015/1535.

Fiind punct național de contact suntem obligați, dacă primim comunicări de la CE, să transmitem mai departe instituțiilor relevante”, susținuse, între altele, Năsui, joi, 6 mai, pe pagina sa de Facebook.

89 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger